Politicienii respiră liniștiți înaintea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare și prezidențiale: au scăpat de Dan Diaconescu. E decizia instanței, nu are de ales. În baza dosarului în care e judecat, el avea o interdicție privind profesarea meseriei sale până în luna septembrie. Prelungindu-i-se, acum, măsura controlului judiciar, se păstrează și interdicția privind reluarea activității de jurnalist, astfel, că nu va putea face emisiuni și niciun fel de demers jurnalistic în perioada alegerilor.
Ghinion, după ghinion
Miercuri, 4 septembrie, la Judecătoria Constanța a avut loc o nouă ședință în dosarul în care Dan Diaconescu, fostul proprietar al televiziunii OTV, este judecat sub acuzația de act sexual cu un minor. Cauza a fost amânată până pe 16 septembrie 2024, pentru a permite administrarea probelor propuse de părți. Acesta este cel de-al șaptelea termen al procesului.
Așa cum știți deja, Dan Diaconescu a depus deja două cereri de recuzare a judecătorului de caz, Niță Maria-Andreea, însă ambele solicitări au fost respinse de instanță. Mai mult, întrucât cererile de recuzare au fost considerate formulate cu rea-credință și în mod repetat, Dan Diaconescu a fost sancționat cu o amendă de 1.000 de lei.
Politicienii, mai liniștiți, au scăpat de Dan Diaconescu în campania electorală
Dan Diaconescu, fostul patron al postului OTV, rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat la Constanța sub acuzația de act sexual cu un minor. Decizia, care este definitivă, a fost luată de Tribunalul Constanța, după ce instanța inferioară a amânat procesul lui.
Instanța a respins cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, considerând-o neîntemeiată. Ca atare, se păstrează și măsura interdicției de profesare a meseriei de jurnalist în cazul lui Dan Diaconescu, care se va extinde și în campania electorală.
Fostul patron OTV, acuzat de relații intime cu minore. Cum se apără
În dosarul în care este judecat, fostul patron al postului OTV, a fost acuzat de procurori că, în perioada 2020 – 2021, ar fi întreținut relații sexuale cu două surori, Alina și Adina T., minore la acea vreme. Primele întâlniri ar fi avut loc într-o cameră de hotel din Complexul Panoramic Belvedere, din stațiunea Olimp, iar ulterior într-un apartament situat în cartierul Poarta 6 din Constanța.
În apartamentul respectiv, care aparține cetățeanului Vasile Giorgios Gemenedzidis, Dan Diaconescu ar fi fost filmat în compania uneia dintre adolescentele care, potrivit documentelor Tribunalului Constanța, practica prostituția la acea vreme.
Diaconescu se apără, afirmând că acest caz a fost construit pe baza unor materiale video manipulate digital, și că este acuzat pe nedrept de act sexual cu minore și folosirea prostituției infantile.
Jurnalistul respinge acuzațiile, susținând că este victima unui „deep fake”. El afirmă că cele 15 fișiere video, prezentate de anchetatori ca probă, sunt false, realizate cu o aplicație chinezească. Fostul realizator TV susține că Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) a examinat videoclipurile depuse la dosar și ar fi concluzionat că acestea „nu sunt originale”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook