„Am avut 17 lucrări (…) care au avut note modificate cu diferenţă mai mare de două puncte. Este vorba de 16 lucrări la limba română şi o lucrare la matematică. Judeţele în care s-au înregistrat aceste diferenţe flagrante, îndrăznesc să spun, au fost următoarele: Constanţa, Dâmboviţa şi Bacău, câte trei note schimbate la o diferenţă mai mare de două puncte, Buzău – două note schimbate, apoi avem Cluj, Călăraşi, Covasna, Gorj, Suceava, Vâlcea cu câte o singură notă schimbată la diferenţă mai mare de două puncte. Sunt şi situaţii de genul celor ale elevului din Bihor cu diferenţă de 5,9 puncte. Aceasta a fost cea mai mare diferenţă, de la 2,80 la 8,70. Greşeala a fost la nivelul transcrierii notei”, a mărturisit azi Sorin Cîmpeanu. Și a continuat cu speranța că evaluarea digitalizată, extinsă în toată țara, pe care ministerul său și-o dorește, va corecta astfel de erori.
Pentru un elev, o astfel de dieferență e o dramă
O diferență de 3,75 de puncte a fost și în județul Prahova, a mai precizat reprezentantul Ministerului Educației, o lucrare în Buzău, tot la limba și literatura română. Ministrul s-a pus în pantofii elevului din Bihor: „Sigur că în momentul în care te pui în postura elevului care ştie că a făcut de 8,70 şi îşi vede rezultatul de 2,80 este dramatic.” Și a continuat: „De aceea suntem datori să facem tot posibilul să evităm astfel de situaţii.”
Ce riscă cei care au greșit?
Întrebat ce riscă cei care au greșit transcierea notei, ministrul a precizat: „Și mai grave sunt erorile în evaluare atunci când vorbim despre subiecte tip grilă. Acolo este inadmisibilă orice diferenţă. Cei care au demonstrat anul trecut ca au greşit în acest fel nu au mai făcut parte din lista evaluatorilor din acest an. Până la sancţiuni, trebuie să formăm profesorii evaluatori şi mă bucur să constat că există o dorinţă foarte mare din partea cadrelor didactice pentru a se înscrie la cursurile pentru formare evaluatori”.
Anul acesta a fost anul cu cel mai mare număr de contestații de la examenul de capacitate, iar după reevaluare, alți 16 elevi au media generală 10. Ponderea elevilor cu medii peste 5 a ajuns acum la 82,4%. Media de la Evaluarea Națională are o pondere în media finală de admitere de 80%, așa că această medie obținută la examen de elevi are rol esențial în ierarhizarea rezultatelor pentru repartizarea computerizată la liceu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook