Elon Musk scapă de oamenii incomozi. Compania SpaceX a concediat cinci angajați
Angajații companiei SpaceX care l-au criticat pe CEO-ul Elon Musk au fost concediați, la câteva zile după ce scrisoarea în care și-au exprimat nemulțumirile a fost difuzată.
Ce se spune în scrisoarea buclucașă
Cel puțin cinci angajați se află în acestă situație, au anunțat pentru CNBC două persoane apropiate situaţiei. Scrisoarea deschisă, despre care The Verge a anunțat pentru orima oară, a fost difuzată şi semnată de un număr necunoscut de persoane care muncesc la SpaceX, la începutul acestei săptămâni. Scrisoarea se adresează directorilor companiei şi descrie comportamentul public al miliardarului Elon Musk drept „o sursă frecventă de distragere a atenţiei şi de jenă” pentru angajaţii SpaceX.
Elon Musk este acţionarul de control al companiei private, trustul său deţinând anul trecut aproximativ 78% din acţiunile cu drept de vot ale SpaceX. Miliardarul şi-a creat o imagine de persoană excentrică în sferele publice, în special pe Twitter, unde oferă comentarii şi actualizări despre SpaceX şi compania sa de vehicule electrice, Tesla.
Musk a declarant de multe ori că foloseşte Twitter pentru a se exprima şi încearcă să achiziţioneze compania de social media. În timpul unei întâlniri video cu angajaţii Twitter, care s-a desfășurat joi, 16 iunie, acesta a mai spus că libertatea de exprimare este esenţială pentru utilizatorii platformei, chiar dacă o companie este proprietatea sa privată, cum ar fi SpaceX.
Musk a mai fost acuzat de hărțuire sexuală
Scrisoarea internă a angajaţilor SpaceX face referire, de asemenea, la recentele acuzaţii de comportament sexual necorespunzător împotriva lui Musk, despre care a relatat Business Insider luna trecută. Articolul afirma că Musk a hărţuit sexual o însoţitoare de bord aSpaceX în timpul unui zbor privat şi că ulterior compania i-a plătit angajatei 250.000 de dolari pentru tăcerea ei.
Preşedintele şi directorul operaţional al SpaceX, Gwynne Shotwell, l-a apărat pe Musk după acuzaţiile de abatere, scriind într-un e-mail către angajaţii că ea crede că „acuzaţiile sunt false”.
New York Times a scris pentru prima dată concedierile de la SpaceX.
SpaceX nu a răspuns imediat solicitării de comentarii a CNBC.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook