În trecut, mămăliga înlocuia pâinea, care era considerată un adevărat lux în casele de ţărani. Mămăliga este făcută întotdeauna pentru fiecare masă şi mâncată caldă.
Cum se face o ”mămăligă boierească“
Mălai, apă şi sare. Aceasta este reţeta cea mai simplă pe care o face orice gospodină alături de sarmale ori tocăniţă. Însă, cei mai avuţi puneau şi alte ingrediente şi aşa s-a inventat ”mămăliga boierească“.
Mămăliga boierească se face cu lapte, brânză, smântână și unt. Datorită acestor ingrediente a fost denumită astfel.
Reţeta de mămăligă boierească am preluat-o din volumul “Ca peştele prin apă”, scos de Centrul Cultural Dunărea de Jos din Galaţi, o reţetă care a fost culeasă de folcloristul Paul Buţa din satele din lunca Prutului.
Ingrediente pentru 6 porții
De regulă prepararea mămăligii boiereşti, durează cu totul 25-30 de minute, dintre care neapărat 15 minute se fierbe mămăliga (din momentul în care laptele a dat în clocot şi se pune făina, până când se toarnă).
- 3 ceşti lapte dulce;
- 1 linguriţă sare;
- 1 lingură unt;
- 1 ½ ceaşcă mălai ( Cantitatea poate varia în funcţie de calitatea mălaiului şi dacă este măcinat grosier sau mediu );
- 200 g brânză telemea;
- 1 ceaşcă smântână.
Mod de preparare
- Într-un ceaun sau oală, încălziţi laptele, sarea şi 1 linguriţă de unt până începe să fiarbă.
- Presăraţi 1 lingură de mălai în lapte.
- De îndată ce laptele începe să fiarbă din nou, turnaţi tot restul mălaiului dintr-o dată şi amestecaţi puternic cu un făcăleț sau lingură de lemn aproximativ 1 minut.
- Apoi adăugaţi brânza şi restul de unt.
- Daţi focul mic si continuaţi să amestecaţi cu temei, mereu în aceeaşi direcţie.
- Veţi vedea mămăliga îngroşându-se şi desprinzându-se de pe marginile ceaunului.
- Mămăliga ar trebui să fie gata în 10-15 minute.
- Scuturaţi ceaunul şi imediat răsturnaţi pe un platou cald.
- Tăiaţi în felii şi serviţi fierbinte.
- Serviţi mămăliga cu un preparat secundar pe bază de carne, peşte sau ouă, sau cu smântână.
Mămăliga boierească, recomandări
Scuturaţi ceaunul şi imediat răsturnaţi pe un platou cald. De ce cald explică bătrânele din lunca Prutului: „Altfel mămăliga va transpira pe dedesubt şi nu prinde coajă, deci se strică repede”.
Tăiaţi mămăliga în felii şi serviţi-o fierbinte.
Mămăliga boierească se poate consuma şi rece, tăiată felii şi dată pe un grill foarte încins, presărat cu sare grunjoasă, câte 2-3 minute pe fiecare parte.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook