Aveți nevoie de un borcan cu capac pentru a găti cea mai suculentă friptură, simplu. Sună neobișnuit, însă, după ce veți încerca, veți vedea că rezultatul este spectaculos. În plus, gătiți dintr-o dată și friptura apetisantă, dar și sosul pentru garnitură.
Ingrediente pentru friptură suculentă la borcan
– Un borcan mare cu capac (800 ml)
– O bucată de carne de porc sau vită pe care doriți să o gătiți
– O ceapă
– O crenguță de rozmarin
– Câțiva căței de usturoi
– Condimente de friptură
– Câteva roșii cherry sau o roșie normală
– Sare, piper
– Puțin ulei de măsline
Mod de preparare
Curățați ceapa și usturoiul, pentru început. Puneți în borcan bucata de carne, apoi ceapa tăiată în jumătate. Adăugați o crenguță de rozmarin, apoi cățeii de usturoi mărunțiți. Completați ingredientele cu roșiile cherry, pe care le lăsați întregi în borcan. Apoi asezonați cu sare, piper și alte condimente pentru friptură, iar în final, stropiți totul cu puțin ulei de măsline. Viitoarea friptură suculentă la borcan este aproape gata.
Mai aveți de urmat doi pași. Puneți capacul și agitați borcanul, așa cum fac barmanii. Ideea este ca ingredientele mai mărunte din jurul cărnii să își combine aromele și să le transfere asupra cărnii, iar pentru asta au nevoie de puțină „acțiune”. Apoi pregătiți gătirea propriu-zisă.
Aveți nevoie de o oală cu pereți înalți (dacă aveți un „vas olandez” e cu atât mai bine) și capac. Puneți un prosop de bucătărie în fundul vasului, apoi plasați deasupra, culcat, borcanul plin cu carnea și restul ingredientelor. Turnați apoi apă cât să acopere borcanul. Puneți capacul vasului și fierbeți la foc mic, timp de o oră.
Rezultatul este cea mai suculentă friptură pe care o puteți găti. Acest mod de preparare a cărnii este ideal pentru cea de vită, mai ales dacă nu sunteți un mare cunoscător în ale gastronomiei. Se gătește însă la fel de bine și fleica de porc. Iar dacă vreți să pregătiți puiul așa, trebuie doar să știți că acesta va fi gata mult mai repede.
Pe lângă friptura suculentă, din borcan veți extrage și un sos perfect pentru a fi servit deasupra fripturii.
Sursa: Instagram / Honeysuckle
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Meghan, devastată: Am vărsat atât de multe lacrimi...
- Ninsoare fără pauză într-un oraș din România. Meorologii sunt în alertă
- Pavel Globa Se deschid porțile norocului în 2025. Cele 3 zodii care renasc din propria cenușă: vor da lovit...
- Pensiile acum înghețate nu acoperă coșul de consum
- Decizia luată de Călin Georgescu. Anunț despre reluarea turului 2 al prezidențialelor
- Este oficial! S-a stabilit când poate crește pensia cu 12%. Cu toate acestea, avocatul Poporului atacă anul...
- Epavă din secolul al XIX-lea, încărcată cu șampanie, descoperită în Marea Baltică
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
- Ce înseamnă când visezi păduchi - Interpretarea și semnificațiile viselor
- Gestul rar întâlnit făcut de David Popovici înainte de a-și cumpăra bolidul de lux