Rețeta de Dulceață de ceapă albă sau galbenă este o rețetă din bucătăria franțuzească, perfectă pentru a fi servită alături de diverse fripturi și garnituri.
Dulceață de ceapă albă sau galbenă – Ingrediente
1 kg ceapă albă/galbenă, 100 gr unt, 30 ml ulei de măsline, 1 linguriță de piper proaspăt măcinat, 1-2 foi de dafin, 200 gr zahăr, 200 ml oțet de vin roșu, sau oțet balsamic, ½ linguriță de sare
Mod de preparare
Curățăm ceapa, o clătim în apă rece și o tocăm julien. Într-un vas cu pereți dubli punem uleiul de măsline și untul și amestecăm până se topește untul. Adăugăm ceapa tocată și o amestecăm ușor până începe să-și schimbe culoarea. Adăugăm zahărul și din nou amestecăm până acesta se topește și se caramelizează ceapa. Stingem totul cu oțetul, lăsăm dulceața de ceapă să fiarbă la foc mic 10-12 minute, timp în care adăugăm și foile de dafin, piperul și sarea.
Între timp sterilizăm borcanele. Îndepărtăm foile de dafin și punem dulceața de ceapă albă sau galbenă, fierbinte, în borcanele, de asemeni, fierbinți. Închidem capacele și lăsăm borcanele cu dulceață de ceapă în cuptorul deja cald de la sterilizarea borcanelor, până a doua zi când se răcesc și se pot trece în cămară.Va fi delicioasă alături de o friptură de rață, gâscă, sau orice friptură preferă fiecare.
Sursa: Chefi la cuțite
Kim Kardashian nu renunță la numele lui Kanye. Ce cadou de ziua lui i-a făcut
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook