Simona Ionescu / Redactor Șef

Modul în care se prepară cele mai simple clătite fragede. Dulci sau sărate, clătitele sunt un deliciu culinar

Modul în care se prepară cele mai simple clătite fragede. Dulci sau sărate, clătitele sunt un deliciu culinar
Cine spune că e nevoie de complicații pentru ca ceva să iasă bun, se înșală. Cele mai bune clătite sunt și cele mai simple. Ușor de preparat, dar delicioase.

Clătitele sunt preferatele copiilor, dar nu numai ale lor. Toți copiii visează că atunci când vor crește le va reuși întoarcerea clătitelor în tigaie, prin aruncare în aer. Și dacă nu le iese așa, o clătită bună nu se compară cu nimic.

Am putea enumera foarte multe motive pentru care trebuie să învățați să preparați clătite. În primul rând, rețeta este deosebit de simplă. O poate face și un copil de 5 ani. Marele avantaj e că acest preparat e versatil. Odată preparate clătitele, pot fi servite ca atare.

Unii le preferă goale, cu puțină sare deasupra. Sau pot fi umplute, după gust, cu orice. De la cremă de ciocolată la dulceață de fructe, până la brânză, dulce sau sărată, în amestec sau nu. Clătitele pot fi umplute și cu legume, iar lista, și aceasta, poate continua mult. Ultimul argument e că pe 2 februarie s-a celebrat în lume Ziua clătitelor

Ingrediente pentru cele mai simple clătite fragede

190g făină de grâu tip 650
4 ouă
40g unt topit și racit
340ml lapte
60ml apă minerală

Mod de preparare

Într-un vas încăpător cerneți făina, adăugați ouăle și amestecați bine cu ajutorul unui tel.
Turnați apoi untul topit și laptele puțin câte puțin, amestecând continuu. Când devine destul de lichidă compoziția și nu mai sunt cocoloașe adăugați restul de lapte și apa minerală.
Puneți câte un polonic de compoziție în tigaia antiaderentă și coaceți la foc mic. În funcție de cât de mari/groase le faceți și cât de mare e polonicul cu care turnați compoziția, veți obține aproximativ 10-15 clătite.

După ce sunt gata, le lăsați la răcit, apoi le puteți umple cu umplutura dorită, dulce sau sărată, după gust. De asemenea, nu e necesar să le rulați individual, în jurul umpluturii, ci puteți să le „construiți” clătitele suprapuse, ca un tort.


Sursa: Instagram

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre