Rețeta de piept de pui în sos de lămâie și parmezan este absolut delicioasă și menită să ne transpună direct într-o vacanță pe malul mării, în Europa. Aromele se combină armonios, iar gustul cărnii, alături de sucul de lămâie este fabulos. În plus, așa cum puteți descoperi pe contul de Instagram al Simonei Trușcă, cea care împărtășește această rețetă, preparatul nu este deloc complicat.
Recomand să puneți prima dată jumătate din cantitatea de zeamă de lămâie, iar înainte sa puneți puiul în sos să gustați. Dacă mai simțiți nevoia, adăugați și restul”, scrie realizatoarea rețetei.
Ingrediente pentru piept de pui în sos de lămâie și parmezan
2 bucăți de piept de pui;
1 lămâie;
100ml smântână de gătit;
50g parmezan dat pe răzătoare
sare, piper, fulgi de chilli, după gust
View this post on Instagram
Mod de preparare
Începeți prin a felia, pe lung pieptul de pui. Astfel se obțin patru bucăți. Condimentați carnea cu sare și piper.
Puteți găti carnea astfel pregătită în Airfryer la 200 de grade Celsius, pentru 10 minute pe o parte, respectiv încă cinci minute pe cealaltă parte. Dacă nu dețineți un astfel de aparat de gătit, la fel de simplu carnea poate fi preparată la tigaie. Folosiți una antiaderentă.
Separat, într-o tigaie mai înaltă se pune smântâna de gătit, zeama de lămâie, sarea și fulgii de chilli. Tigaia se pune la foc mic și se așteaptă să dea în clocot. În acest moment se adaugă parmezanul dat pe răzătoare și se amestecă bine.
În final se adăuga și bucățile de piept de pui preparate deja anterior, și se mai lasă totul la foc pentru aproximativ un minut, cât să se întrepătrundă aromele.
Această rețetă de piept de pui în sos de lămâie și parmezan se servește cu piure de cartofi, dar puteți să folosiți garnitura voastră preferată. De asemenea, dacă aveți mai multe persoane la masă, puteți dubla cantitățile, sau le puteți tripla, pentru ca preparatul să fie suficient pentru toată lumea.
Sursa: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook