Simona Ionescu / Redactor Șef

Rețeta de plăcintă cu ce aveți în frigider. Se numește Borek

Rețeta de plăcintă cu ce aveți în frigider. Se numește Borek
Rețeta aceasta nu trebuie privită ca atare ci ca un exemplu de cum puteți pregăti un fel delicios folosind orice găsiți prin frigider.

„Partea faină e că o poți face cu tot felul de ingrediente pe care le ai prin frigider, iar cantitățile nu trebuie respectate chiar fix cum e în rețetă. De exemplu poți să pui smântână sau iaurt, sau amândouă. Brânza poate fi cam orice ai prin frigider. Poți să pui doar lapte, sau poți să combini cu apă minerală.

Poți să pui mărar în brânză, dar merge și pătrunjel sau/și ceapă verde. Borekul turcesc are o mie de variante, așa că îl putem face fix cum vrem noi. Ulei de măsline poți pune mai mult, sau îl poți înlocui cu ulei de floarea soarelui sau unt topit”, arată Cristian Borod, creatorul din spatele Bucătar maniac.

Ingrediente pentru Borek cu brânză sărată

7 foi de plăcintă (din acelea subțiri)
3 ouă
50 ml ulei de măsline
200 ml lapte
100 ml apă minerală
3 linguri de iaurt grecesc
4 linguri de smântână
puțină sare
300 g brânză telemea
150 g brânză de vaci
o legătură mărar
o tavă mare (20 x 32 cm)

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Cristian Borod (@bucatarmaniac)

Mod de preparare

Pentru a prepara Borek cu brânză sărată, se amestecă ouăle cu laptele, iaurtul, smântâna, apa minerală, uleiul și puțină sare (atenție la cât e de sărată brânza!).
Separat se amestecă brânza cu mărarul tocat. Apoi se presară câte puțină brânză pe fiecare foaie în parte, care apoi se pliază ca un acordeon și se așază în tavă pe hârtie de copt. Pentru mai multe detalii, urmăriți clipul video atașat. În final se toarnă deasupra compoziția lichidă pregătită mai devreme.

Se dă plăcinta la cuptor la 180° C cu ventilație, căldură sus și jos, pentru aproximativ 40 de minute. În ultimele 10 minute se scade temperatura la 160° C. La final, plăcinta trebuie să fie aurie și să se desprindă de margini. După ce e coaptă se lasă foarte puțin la răcit, apoi se poate servi imediat, ca un fel principal de mâncare. Merge de minune și cu o salată. Dar e perfectă și rece.

Sursa: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre