Este un tort mare, demn de orice sărbătoare, sau pentru răsfățul de weekend în familie, acest tort cu caramel sărat. Iar un aspect important este acela că foile de tort nu conțin făină, doar ouă, zahăr și cacao.
Tort cu caramel sărat – Ingrediente
Pentru foi: 10 ouă, 250 gr zahăr,100 gr cacao, un praf de sare
Pentru crema de mascarpone: 250 gr mascarpone, 250 gr frișcă naturală, un praf de sare
Pentru crema de caramel sărat: 250 gr zahăr, 150 ml apă, 400 ml frișcă lichidă, 250 gr unt, 1 linguriță de sare
Mod de preparare
Începem cu foile pentru blat, patru foi cu cacao fără făină. Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile se se bat spumă presărate cu sare, apoi se adaugă, treptat, 125 gr de zahăr. Gălbenușurile se amestecă cu un praf de sare și 125 gr de zahăr. Se îmbină cele două compoziții și se încorporează cacaoa.
Într-o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt se întinde o foaie din compoziția pentru foi de tort în grosime de 1 cm. Vor rezulta astfel patru foi care se coc pentru 15 minute, la 190 de grade. Foile se lasă la răcit, apoi se decupează cu inelul de la forma de tort de 24 cm.
Pentru crema de mascarpone, se spumează mascarponele cu zahărul și un praf de sare, apoi se amestecă cu frișca bătută.
Pentru crema de caramel sărat, se caramelizează zahărul împreună cu apa până capătă culoarea chihlimbarului. Se adaugă smântâna lichidă și se amestecă bine până se omogenizează, apoi se adaugă untul tăiat în bucăți mici și din nou se amestecă până se omogenizează crema. La final se adaugă sarea, după gust. Se lasă crema de caramel sărat să se răcească bine, înainte de a asambla deliciosul tort cu caramel sărat.
Tortul se va asambla în interiorul formei circulare cu care decupăm foile. Așezăm prima foaie de cacao la bază și întindem peste ea 1/4 din crema caramel, apoi 1/4 din crema de mascarpone. Urmează a doua foaie cu cacao, iar caramel, mascarpone și tot așa, rezultând patru straturi uniforme de foi cu delicioasele creme deasupra.
Din resturile de foi rămase după decupare, realizăm mici cubulețe cu care decorăm deliciosul tort cu caramel sărat, deasupra. Va Rezulta un tort extrem de delicios și aspectuos, pe care îl vom da la rece pentru cel puțin 2 ore înainte de a-l secționa, pentru a se putea așeza bine și frumos straturile.
Sursa: Chefi la cuțite
Visele pot semnala anumite probleme de sănătate. Care sunt acestea
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook