Simona Ionescu / Redactor Șef

Rețetă tradițională de drob ardelenesc și legenda acestui preparat. Doar vânătorii știu asta!

Rețetă tradițională de drob ardelenesc și legenda acestui preparat. Doar vânătorii știu asta!
Măruntaie fierte, tocate, condimentate și aromatizate cu plante – iată, pe scurt rețeta drobului. Se coace în tavă, se servește cald sau rece.

Drobul este un preparat tradițional care datează încă din perioada romană. Astfel, el se regăsește în mai toate țările unde a fost extins Imperiul Roman. În acele vremuri se prepara din carne de porc (mistreț).

Dovezi istorice privind apariția preparatului sunt puține. Drobul e posibil să fi apărut ca un mijloc – rudimentar de conservare a cărnii în timpul vânătorii. De fiecare dată când un animal era ucis, organele trebuiau să fie consumate imediat sau conservate, așa că organele erau pur și simplu tăiate, ambalate în sare, îndesate în stomacul animalului sau învelite în grăsime și apoi fierte. Preparatul nu arăta prea frumos, însă se păstra câteva săptămâni, asigurând hrană consistentă.

Drobul în Europa

Primele referiri la un fel de mâncare asemănător provin din Anglia. Prima dată, acesta apare – vag – în „The Forme of Cury” (cca. 1390), o carte de bucate rudimentară scrisă de „maestrul bucătar șef al lui Richard al II-lea”. Rețeta prevedea gătitul cărnii tocate în coaja de porc și, în mod evident, era considerată o delicatesă suficient de bună pentru a onora masa regală.

Drobul se gătește și în Italia, unde are denumirea de „polpettone”. Rețeta are la bază carne tocata de vită şi porc plus ricotta (sau brânză de vaci), toate puse în aluat foietaj și coapte.

În România, în funcție de zona geografică, rețeta drobului este diferită și, pe lângă organele animalului, poate conține ouă, brânză și smântână, în Moldova, în timp ce în Muntenia și Oltenia este făcut cu organe de miel, verdețuri și făină.

Rețetă tradițională de drob ardelenesc

Ingrediente: măruntaiele de la un miel ( orgenele: ficatul, plămânii, rinichii, inima), prapurele mielului (membrana care învelește organele), carne de la capul și coastele mielului, 2 legături de ceapă verde sau 3 mai mici, 1 legătura usturoi verde sau 2 mai mici, 50 ml ulei, 2 legături de pătrunjel, 6 ouă, sare și piper după gust.

Mod de preparare: Pentru început vom spăla bine organele mielului și le vom pune la fiert în apă rece, fără absolut nimic. În timpul fierberii, se elimină spuma. Se fierb organele maxim o oră și 20 de minute, apoi se lasă la răcit. În timp ce organele se răcesc, spălam ceapa, usturoiul și le tocăm mărunt. Le punem la călit, până se înmoaie bine și dispare toată apa lăsată de la ele. Le dăm deoparte să se răcească. Fierbem 3 ouă tari și le curățăm de coajă. Punem și bucățile de carne pentru ciorbă la fiert, apoi o tocăm mărunt.

După ce s-au răcit organele le tocăm cubulețe mici și le punem într-un vas alaturi de carnea tocată,  peste care adăugăm ceapa cu usturoiul călite, cele 3 ouă crude rămase, pătrunjelul, sare, piper și omogenizăm. Punem prapurele în apă călduță pentru a-l înmuia și îl intindem pe un blat de lucru. Punem jumătate din compoziția de drob, ouăle fierte, cealaltă jumătate de compoziție, uniformizăm, astfel încât să dăm forma unei rulade. Strângem prapurele in jurul ruladei și punem într-o tavă de cuptor unsă cu ulei.

Dăm la cuptor 35 – 40 de minute la 180 de grade, după care o scoatem și o lăsăm în tava în care s-a copt până se temperează. Abia apoi se scoate din tavă și se pune pe un blat, cu o greutate deasupra, pentru a se compaca. Lăsăm așa până se răcește după care îl punem la frigider.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre