Simona Ionescu / Redactor Șef

Sufleu cu brânză dulce și ciocolată – o rețetă simplă pentru un desert de 5 stele

Sufleu cu brânză dulce și ciocolată – o rețetă simplă pentru un desert de 5 stele
Sunt multe gospodine care nu se încumetă să prepare un sufleu, tocmai din cauza faptului că acesta necesita respectarea foarte strictă a unor pași, iar în caz contrar aspectul este ruinat.

Un sufleu este un fel de mâncare pe bază de ouă, care se coace în cuptor, originar din Franța la începutul secolului al XVIII-lea. Combinat cu diverse alte ingrediente poate fi servit ca fel principal savuros sau îndulcit ca desert. În cele ce urmează vă prezentăm o rețetă extrem de simplă de sufleu cu brânză dulce și ciocolată. Va fi un desert de care vă veți îndrăgosti instantaneu și pe care, cu siguranță îl veți prepara de multe ori.

Rețeta este așa de ușoară încât practic și cea mai neexperimentată gospodină poate să o prepare. Iar rezultatul va fi unul cu adevărat spectaculos. Acest sufleu nu ridică probleme de preparare. Iar aspectul final al desertului este cu adevărat remarcabil. În plus, combinația de ciocolată și brânză dulce va fi pe placul vostru pentru că rezultatul va fi o prăjitură dulce, dar nu în exces. Un alt atuu al acestui desert e faptul că încorporează ingrediente simple, la îndemâna oricui.

Ingrediente (8 porții) pentru sufleu cu brânză dulce și ciocolată

100 g griș

250 g brânză de vaci

150 g zahăr

50 g făină

100 g unt

100 g ciocolată

5 ouă

1 l lapte

Coajă de lămâie, dupăn gust

Sare, un strop

Mod de preparare

Începeți prin a porni cuptorul, ca să se încălzească din timp. Se fierbe laptele cu un praf de sare. Când începe să clocotească se presară grișul. Se amestecă energic cu telul, pentru a nu se forma cocoloașe. Se fierbe 10 minute și se lasă la răcit. Se adaugă untul moale, brânza de vaci, gălbenușurile și coaja de lămâie. Se bat albușurile spumă, se adaugă zahărul și se bat în continuare. Se pun în compoziție și se amestecă prin răsturnare. Se pune compoziția în forma unsă cu unt. Ciocolata se rupe în bucăți și se presară deasupra. Se coace 45 minute la foc moderat. Sufleul este gata.

Sursa: Kaufland.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre