Simona Ionescu / Redactor Șef

Supă de castane, rețeta unui preparat reconfortant, bogat și aromat

Supă de castane, rețeta unui preparat reconfortant, bogat și aromat
Supa de castane este genul de mâncare care aduce instant senzația de confort și căldură. Cu o textură catifelată și arome profunde, această rețetă combină gustul dulceag al castanelor cu savoarea intensă a pancettei, a ciupercilor porcini și a condimentelor fine.

Supa de castane este mai mult decât potrivită pentru zilele reci, dar și pentru momentele în care vreți un preparat special, diferit de supele clasice. Ingredientele simple, dar atent alese, creează un echilibru perfect între rustic și rafinat, iar rezultatul este o supă cremoasă, plină de personalitate. Merită de profitat de castanele care se găsesc în perioada aceasta în toate supermarketurile, pentru această rețetă delicioasă.

Ingrediente – Supă de castane

* 200–300 g castane, hidratate

* 1/3 cană ciuperci porcini uscate, hidratate

* 500 g pancetta sau bacon, tăiat cubulețe

* 1 ceapă, tocată

* 1 fir de praz, feliat

* 8–10 căței de usturoi, feliați

* 1/4 cană vin Marsala ( sau alt vin roșu, dulce-licoros)

* supă de pui, cât este nevoie

* 1 măr, tăiat cubulețe

* un praf de ienibahar

* un praf de nucșoară

* 1 crenguță de cimbru

* 1/3 cană smântână pentru gătit

* sare și piper, după gust

Mod de preparare

Castanele se lasă la înmuiat în apă timp de aproximativ 5 ore sau peste noapte, apoi se usucă și se coc la cuptor 20–30 de minute, până când coaja crapă, după care se curăță și se pun deoparte. Într-o oală mare se rumenește pancetta sau baconul până devin aurii și crocante, se scoate din oală și se păstrează, lăsând grăsimea în vas. În aceeași oală se călesc ceapa, prazul și usturoiul până devin moi și aromate. Ciupercile porcini se hidratează separat, păstrând aproximativ trei sferturi de cană din lichidul de înmuiere.

Peste legumele călite se adaugă castanele, ciupercile porcini, mărul, ienibaharul și nucșoara, apoi se stinge totul cu vinul Marsala. Se toarnă supa de pui, lichidul de la ciuperci și se adaugă crenguța de cimbru, se acoperă și se fierbe la foc mic 15–20 de minute. La final, pentru a finaliza rețeta, supa se pasează până devine fină, se încorporează smântâna, se potrivește de sare și piper, apoi se servește fierbinte, eventual cu pancetta crocantă deasupra.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri