Simona Ionescu / Redactor Șef

Trucul extraordinar care te ajută să pregătești cea mai delicioasă zacuscă. Iată și ce îi strică gustul preparatului

Trucul extraordinar care te ajută să pregătești cea mai delicioasă zacuscă. Iată și ce îi strică gustul preparatului
Nu există toamnă în care gospodinele să nu se întreacă în rețete care se care mai spectaculoase pentru zacuscă.

Vedetă incontestabilă a sezonului rece, zacusca este nelipsită de pe masa românilor iarna. Iată câteva secrete care vă vor fi de un real ajutor.

Trucul extraordinar care te ajută să pregătești cea mai naturală zacuscă. Ce strică gustul preparatului

La prima vedere, să faci zacuscă pare un lucru extrem de simplu, pe care ar putea să-l ducă la îndeplinire orice persoană. Numai că bunicile știu cel mai bine că lucru extrem de important pentru a pregăti o zacuscă cum nu are nimeni este să știți cât ulei să puneți în compoziția acesteia. Pentru a nu greși, e important să nu exagerați cu cantitatea de ulei, în caz contrar e posibil să nu o puteți mânca. Un alt lucru foarte important este să coaceți legumele dacă se poate, pe un foc făcut cu lemne.

Ce ingrediente vă sunt necesare

Pentru a pregăti o zacuscă așa cum doar bunica știe, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 25 gogoșari, 25 ardei grași, 1 kg ceapă, 10 vinete mari, 1 kg morcovi, 2 kg roșii, 1 litru ulei, 3-4 foi dafin, 1 linguriță cu piper boabe, 2 boabe de enibahar, sare.

Mod de preparare

Pentru început, se spală foarte bine ardeii, gogoșarii și vinetele, apoi se pun la copt pe lemne sau, dacă nu e posibil, la flacăra aragazului. Curățați apoi toate legumele de coajă și lăsați la scurs. Tocați ceapa mărunt și căliți în puțin ulei iar când devine translucidă, adăugați apoi morcovul ras.

Puneți și foile de dafin, piper și enibahar. Amestecați foarte bine compoziția și lăsați un sfert de oră la înăbușit. Tocați mărunt ardeii, gogoșarii și vinetele mărunt. Puneți legumele peste ceapă și morcov, apoi adăugați uleiul și amestecați din nou foarte bine și lăsați la fiert la foc mic.

Turnați în borcane cât e fierbinte

Zacusca se lasă să scadă foarte bine, apoi se toarnă fierbinte în borcane. Închideți bine și dați la sterilizat, în cuptorul încins, dar fără ca focul să fie pornit. Lăsați până a doua zi. După ce s-au răcit se vor pune în cămară.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre