Pe lângă studioul de videochat, proprietăți și cazinouri, frații Tate mai aveau o afacere extrem de bănoasă. De aceasta se ocupa îndeosebi Andrew Tate. E vorba de cursurile de dezvoltare personală și potențare a masculinității. „Am fost făcut pentru luptă. Un războinic al luminii. Dușmanii mei speră să mă atace cu minciuni. Încearcă să distrugă unitatea familiei, încearcă să reducă la tăcere orice opoziție zgomotoasă. Refuz să-i las pe semeni în întuneric. Cineva trebuie să le arate lumina. Cine mai bine decât TATE”, transmitea, zilele trecute, Cobra Tate din arest.
Promo intens pe cărțile de dezvoltare personală
De câteva zile cărțile pe care acesta le promovează se vând ca pâinea caldă. Pe site-ul său, hustlehard.pro, „singurele cărți de care ai nevoie” sunt acum reduse serios. Breaking the Matrix, de la 17 la 7,99$ iar Hustle Hard, de la 40 la 8,99$. Există și un pachet promoțional în care ambele cărți semnate de The Hustler se pot achiziționa cu numai 12,99$. Reclama e sufletul comerțului, astfel că anunțul postat pe toate rețelele sociale ale celebrității, sunt marcate cu mesajul „ultimele copii”, de neratat etc.
„Misiunea noastră este de a salva vieți, de a crea oameni puternici și de a scăpa de matrice. Acest produs este doar în scop informativ și autorul nu acceptă responsabilități pentru orice răspundere rezultată din utilizarea acestor informații. Deși s-au făcut toate încercările pentru a verifica informațiile furnizate aici, nu autorul nu își poate asuma nicio responsabilitate pentru erori, inexactități sau omisiuni. Orice denigrare a unor persoane sau organizații este neintenționată”, se arată pe pagina dedicată.
Vizită surpriză: Fanii lui Andrew Tate îi pun muzică sub fereastra arestului
Lui Andrew Tate nu îi e așa greu în arest. El a putut să își primească ediția de lux a Coranului, de care e nedespărțit. A dus volumul cu el și în instanță, la înfățișarea pe care a avut-o atunci când a cerut eliberarea din arest. Fanii însă au grijă ca lui Andrew Tate să nu îi lipsească melodiile preferate nici în arest. Ei dau ture cu mașinile în jurul arestului poliției capitalei și pun muzica la maxim, astfel încât, prin fereastra deschisă, idolul lor să auză muzica și mesajul ei.
@adi95mpw @Feddit1811 @adin @Goatify @SNEAKO @clipsbytb #bucharestromania🇹🇩 ♬ original sound – AdiMPW
Unul a și distribuit, pe TikTok un clip în care ascultă la maxim „Întoarcerea în vid” a lui Indila. Versurile melodiei vorbesc despre cât de important e, pentru fan, Andrew Tate: „El este întreaga mea lume și mult mai mult decât atât. / Singur, îi strig numele când vine dezordinea / Și apoi totul se destramă când el nu mai e. / Mi-ar plăcea să-i spun, dar nu îndrăznesc”.
DIICOT: Victimele erau exploatate sexual, obligatesă să joace în videoclipuri pornografice
Conform DIICOT, Andrew și Tristan Tate au format un grup infracțional, alături de o fostă polițistă și de iubita primului dintre frați. Într-un comunicat de presă, procurorii au declarat că frații sunt suspecți într-o presupusă rețea de crimă organizată care a exploatat sexual cel puțin șase femei, care au fost recrutate, găzduite și forțate apară în videoclipuri pornografice care erau apoi vândute online.
Poliția a declarat că cei doi suspecți britanici au ademenit victimele de sex feminin folosind „metoda loverboy”, mărturisindu-le în mod fals dragostea lor și intenția de a se căsători cu ele. Victimele au fost apoi transportate în clădiri din județul Ilfov, la periferia Bucureștiului, unde au fost exploatate sexual și forțate să joace în videoclipuri pornografice pentru a fi difuzate pe rețelele de socializare, se arată în comunicatul poliției.
Polițiștii spun că suspecții au folosit „violența fizică și constrângerea psihică” pentru a le forța pe femei să se conformeze cererilor lor, inclusiv „intimidarea, supravegherea constantă, controlul și invocarea unor presupuse datorii”.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook