Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea îngrozitoare a rusoaicei care s-a visat americană. A recurs la otravă fără să clipească

Povestea îngrozitoare a rusoaicei care s-a visat americană. A recurs la otravă fără să clipească
O femeie și-a otrăvit prietena cu un cheesecake și a vrut să-i fure identitatea. Aceasta a pus la cale un adevărat plan malefic pentru a deveni altcineva. Cazul a devenit public odată cu procesul „vrăjitoarei”. Procurorii statului New York spun că acuzata și-a otrăvit prietena cu un cheesecake, pentru a-i fura identitatea.

Viktoria Nasyrova își dorea ca prietena ei, Olga Svyk, să moară, iar motivul e halucinant: ea nu voia să se întoarcă în Rusia, potrivit cbsnews.com, ca atare s-a gândit că ar putea rămâne în America însușindu-și identitatea celei mai bune prietene. Pentru a trăi „visul american” niciun sacrificiu nu mai părea exagerat. Odată planul pus la punct, rusoaica a acționat.

Conform sursei citate, în august 2016, Svyk, care lucra ca și cosmeticiană, a fost sunată de clienta ei, Nasyrova, în legătură cu o intervenție necesară la nivelul genelor. Aceasta a chemat-o la ea acasă pentru procedură. Prietene bune, invitația nu a părut deloc suspectă. Între timp, Viktoria Nasyrova s-a pregătit și a otrăvit un cheesecake cu o substanță letală, care se găsește doar în Rusia. Cosmeticiana s-a bucurat de tratație. Apoi a fost găsită de paramedici leșinată și cu pastile în jurul ei.

Victima a fost găsită halucinând de la drogul rusesc. Îi dispăruseră actele și banii

„I s-a făcut rău imediat. A început să vomite. Avea halucinații. A realizat ulterior că mai multe bunuri îi lipseau din casă – aproape 4.000 de dolari cash, o geantă roșie, un inel și, cel mai important, pașaportul ucrainean și autorizația de muncă în SUA”, a spus poliției un prieten al cosmeticienei Olga Svyk.

Pe de altă parte, procurorii au constatat că Nasyrova și-a ales victima astfel încât să semene fizic cu aceasta, pentru a putea realiza translația de identitate – păr închis la culoare, același ton al pielii, ambele vorbitoare de limbă rusă. În plus, când a fost arestată, Nasyorva avea pașaportul victimei asupra ei.

Rusoaica, ucigașă căutată, jefuia bărbații întâlniți prin aplicații de dating

Nasyrova este o fugară, căutată pentru uciderea unei alte femei, în 2014, în Rusia. De asemenea, ea mai era căutată de poliție pentru că ar fi drogat mai mulți bărbați din Brooklyn, pe care îi întâlnise pe aplicații de dating, și pe care îi jefuia după ce leșinau. Într-un interviu dat în 2017 din închisoare, Nasyrova a negat faptul că a încercat să o otrăvească pe Syvk. „O cunosc pe această tânără. Nu am forțat-o să mănânce”, a spus ea. Dacă va fi găsită vinovată, rusoaica riscă până la 25 de ani de închisoare.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre