Ceaușescu ucidea cu plăcere tot ce îi ieșea în cale. În 1987 a creat o dramă imensă, împușcându-l pe Costică

Mărturiile șocante aparțin lui Vasile Crișan, inginer silvic, unul dintre oamenii care au organizat vreme de 25 de ani o parte dintre vânătorile dictatorului comunist. Acesta relatează în memoriile sale, „La vânătoare cu Ceaușescu”, unul dintre masacrele comise de dictator la o vânătoare organizată în ianuarie 1987, scrie descopera.ro.

Cu o plăcere nebună, Nicolae Ceaușescu organiza zeci de vânători la cerbi comuni, urși, mistreți, cerbi lopătari, căpriori, capre negre, ori fazani. De ce mai multe ori, lăsa în urma lui dezstru.

Cum a sfârșit prietenul salvamontiștilor

Așa s-a întâmplat și în ianuarie 1987. Atunci Ceaușescu a împușcat capre negre direct din telecabina ce urca din Bușteni la cabana Babele.

„Sfidând cele mai elementare reguli vânătorești, Ceaușescu trage în tot ce este negru şi mişcă pe zăpadă. Iezi, capre gestante, țapi tineri, dormind sau lingând sare, cad sub focul ucigător. (…) Telecabina ajunge la stația din golul alpin Babele. Aici, pentru a-și demonstra măiestria de vânător, în fața întregii asistențe, împușcă singurul corb al acestor înălțimi, pasăre ocrotită de lege. (…)  O adevărată aventură a început după plecarea lui Ceaușescu de la vânătoare. Echipa Salvamont Buşteni, cea mai bună din țară, a pornit în căutarea leșurilor şi a caprelor rănite. Ce a măcelărit EL în câteva zeci de minute, bravii oameni ai munților au recuperat în două zile. Faimosul țap Costică, prietenul teleferiştilor şi al salvamontiştilor, a fost găsit. Nu murise. Rănit în coloana vertebrală, cu picioarele din spate paralizate, se târa prin zăpadă la vale, spre un cimitir numai de el ştiut. (…)”, consemna Vasile Crișan.

Ultimele cartușe le-a tras pe 10 decembrie 1989

Ultima vânătoare la care a participat Ceaușescu a avut loc pe 10 decembrie 1989. A fost o vânătoarea de fazani, organizată în pădurea Ogarca, din cadrul Ocolului Silvic Ghimpaţi. Nicolae Ceaușescu, însoțit de Constantin Dăscălescu, Emil Bobu şi Gheorghe Oprea, au ajuns în jurul orei 10.00.

„Eram curios să-l văd cum arată şi ce comportament va avea, întrucât trecuse ceva timp de când nu-l mai văzusem de aproape. Se schimbase mult. Îmbătrânit, slăbit, cu faţa pătată şi vineţie, îţi lăsa impresia unui om sfârşit fizic. În schimb, privirea era aceeaşi pe care o ştiam încă din 1965. Te săgeta cu ochii lui pătrunzători. În permanenţă îşi plimba privirea pe la toţi cei care eram în apropierea lui. Se uita direct în ochii noştri. Era ca un om speriat şi hăituit, care îşi caută un refugiu”, notează, în cartea sa, Vasile Crişan amintirile despre Ceaușescu.

Inginerul mai scrie faptul că Ceaușescu trăgea cu două arme până a obosit, în standul lui de vânătoare se formase un covor de tuburi negre de cartuşe Rotweill.

“După fiecare goană, fazanii împușcați erau adunați şi așezați la standul lui. Se uita la ei, uneori îi şi număra, dar nu scotea o vorbă. Continua să se uite când la unul, când la altul din cei din jurul lui. De fapt, nici ceilalți invitați şi însoțitori nu prea vorbeau. Domnea o atmosferă încărcată, apăsătoare”, se arată în cartea lui Vasile Crișan.

Vâna de la un capăt la altul al României

Cât a fost la putere, Ceaușescu a vânat pe cele mai bune fonduri de vânătoare din țară, din Delta Dunării şi până în golul alpin al Carpaților.

La sfârşitul anului 1989, din totalul de 2.100 de fonduri de vânătoare, un număr de 350, respectiv 16%, erau numai la dispoziția lui Ceaușescu. Ca suprafață, acestea însumau 3.900.000 ha, din care 1.400.000 ha de pădure, ceea ce reprezenta 17% din suprafața totală a fondului cinegetic, respectiv 22%. După Revoluția din 1989, doar în registrul de evidență a lui Ceaușescu, depozitat la Scroviștea, se regăsea un număr imens de trofee, printre care: 426 de trofee de cerbi comuni, 385 blănuri de urs, 172 trofee de capră neagră.