Simona Ionescu / Redactor Șef
Printre numeroasele tradiții care au însoțit moartea și funeraliile împăraților habsburgi, una dintre cele mai emoționante și simbolice este ritualul celor trei bătăi în ușă, un dialog solemn care dezbracă până și pe cei mai puternici de toate titlurile lumești și amintește un adevăr universal despre moarte.
Din 1633, Cripta Capucinilor din centrul Vienei este necropola principală a Casei de Habsburg, adăpostind aproximativ 150 de membri ai familiei, printre care 12 împărați și 19 împărătese.
Deși exteriorul este modest, cripta are o încărcătură profundă, fastul imperial se oprește la suprafață, iar dedesubt rămâne doar realitatea crudă a condiției umane.
Unul dintre cele mai tulburătoare obiceiuri funerare ale Habsburgilor este ritualul de admitere a defunctului în criptă. Deși nu este documentat clar în surse foarte vechi, ritualul a fost practicat oficial în epoca modernă, fiind cunoscut publicului mai ales la funeraliile împărătesei Zita (1989) și ale fiului ei, Otto von Habsburg (2011).
Ritualul se desfășoară în trei etape, fiecare încărcată de simbolism.
Când sicriul ajunge în fața ușii care duce spre scara abruptă a criptei, maestrul de ceremonii bate de trei ori. Din interior, un călugăr capucin întreabă: „Cine este?”.
Maestrul răspunde enumerând toate titlurile imperiale și regale ale defunctului (împărat al Austriei, rege al Ungariei, al Croației, și încă zeci de alte titluri). Vocea din interior răspunde: „Nu-l cunoaștem.”
Maestrul bate din nou, pentru a doua oară. De data aceasta, el enumeră faptele și realizările împăratului: tratate de pace, războaie câștigate, alianțe, căsătorii, tot ceea ce a definit viața sa publică. Răspunsul rămâne același: „Nu-l cunoaștem.”
La a treia bătaie, întrebarea se repetă: „Cine este?”, iar maestrul spune simplu: „Franz Joseph, un păcătos sărac” (sau: „Franz Joseph, un muritor păcătos.”). Abia atunci ușa se deschide.
Mesajul acestui ritual este limpede și extrem de puternic pentru că titlurile nu au valoare în fața morții, puterea lumească dispare la pragul veșniciei, iar toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu.
Habsburgii au dorit ca până și moartea lor să fie o predică tăcută pentru cei rămași: indiferent dacă ești împărat sau simplu om, ajungi în fața Creatorului ca un păcătos care are nevoie de iertare și har.
Chiar dacă forma exactă a dialogului este, probabil, o cristalizare modernă a tradiției, forța simbolică a ritualului rămâne incontestabilă. Este o declarație de umilință rar întâlnită în istoria marilor dinastii europene. Habsburgii au înțeles că adevărata măreție nu constă în coroane, ci în recunoașterea propriei fragilități.
Cripta Capucinilor este un spațiu al memoriei, al tăcerii și al adevărului ultim: în fața morții, nu suntem împărați, ci oameni. Un ritual simplu, dar de o frumusețe cutremurătoare, care continuă să emoționeze și astăzi.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
