Foarte interesantă este această rețetă de colțunași Gyoza, rețetă inspirată din bucătăria japoneză și preparată de Chef Nicolai Tand la Neatza cu Răzvan și Dani, atât ca mod de preparare cât și ca armonie de ingrediente.
Ce sunt de fapt colțunașii Gyoza? Gyoza este denumirea unor colțunași japonezi, care sunt de fapt niște pachețele mici de aluat subțire și elastic, preparat din făină de grâu. Pachețelele sunt umplute cu un amestec de carne suculentă și varză condimentat cu usturoi, ghimbir și arpagic chinezesc, sau ceapă verde. Colțunașii Gyoza, în rețeta clasică japoneză sunt mai întâi rumeniți în tigaie, iar apoi sunt copți până când devin crocanți.
Ingrediente pentru Rețetă de colțunași Gyoza
600 gr carne de porc, tocată, sare și piper, 200 gr varză chinezească, 2 căței usturoi, ghimbir, în aceeași cantitate cu usturoiul, 1 legătură de ceapă verde, 1 lingură sos de stridii, 1 lingură sos de soia, foi de aluat speciale, din făină, ulei de floarea soarelui, ulei de susan, puțină făină, apă
Mod de preparare
Având în vedere că aluatul pentru colțunași este deja preparat și porționat, nu ne rămâne decât să ne ocupăm de umplutură, iar apoi să formăm colțunașii și să-i supunem tratamentului termic. Cum pregătim umplutura pentru Colțunașii japonezi?
Se toacă varza chinezească fideluță, iar ceapa verde, atât foile cât și capetele albe se toacă mărunt. Se amestecă aceste două ingrediente cu carnea tocată și se condimentează cu sare, piper, usturoi răzuit și ghimbir răzuit, cam în aceeași cantitate cu usturoiul. peste toate acestea de adaugă sos de stridii și sos de soia și se amestecă bine totul. Se lasă amestecul pentru umplutura colțunașilor la odihnit 20-30 de minute, atât cât să se întrepătrundă bine toate aromele.
Preparare colțunași Gyoza
După ce amestecul pentru umplutură s-a odihnit, se începe modelarea colțunașilor. Se ia câte o foiță de aluat, se așază peste ea cam o linguriță din amestecul pentru umplutură. Se unesc marginile aluatului cu umplutura la interior. SE asamblează frumos marginile, una peste alta. Marginile aluatului se vor unge cu apă pentru a nu se desface în timpul tratamentului termic.
Se unge o tigaie încăpătoare cu ulei și se pune la foc iute. Se așază colțunașii în ea și se lasă să se rumenească ușor, apoi se adaugă apă până la jumătatea colțunașilor. Se adaugă puțină făină în apă, apoi se acoperă tigaia cu un capac. Se lasă colțunașii să fiarbă până sunt bine preparați. Peste un timp, se stropesc colțunașii deasupra cu puțin ulei de susan pentru a căpăta cremozitate, dar și un gust mai delicat.
După ce colțunașii sunt fierți, se ridică capacul și se mai lasă tigaia pe foc pentru a prinde colțunașii o crustă în partea de jos, ca o dantelă. Colțunașii Gyoza se răstoarnă pe un platou și se servesc cu diverse sosuri.
Sursa: Chefi la cuțite
Cine a descoperit Antarctica cu sute de ani înaintea exploratorilor europeni
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook