Supranumită „muza de Saint-Germain-des-Pres”, Juliette Greco este cu siguranță una dintre legendarii muzicieni francezi. Cariera ei in actorie a început imediat după al doilea război mondial. Ea a continuat să lanseze albume periodic și să susțină recitaluri pe scenele din toată Franta.
Juliette Gréco s-a născut la Montpellier, în 1927. Tatăl era corsican. Și el și mama au intrat în mișcarea de rezistență franceză, iar ea a fost crescută de bunicii ei materni.
Juliette Gréco s-a implicat și ea în Résistance și a fost prinsă de Gestapo, împreună cu sora ei mai mare, când avea doar 16 ani. A fost băgată la închisoare timp de câteva luni. După eliberare, a mers pe jos opt mile înapoi la Paris. S-a mutat în Saint-Germain-des-Prés în 1946, după ce mama ei a părăsit țara, refugiându-se în Indochina.
Stilul de viață boem
Gréco a devenit extrem de apreciată în cercurile boeme ale unor intelectuali ai Franței de după război. Cânta în cafenele și era plăcută. Jean-Paul Sartre a spus despre Gréco că are „milioane de poezii în voce”. A fost cunoscută de mulți dintre scriitorii și artiștii care lucrau în Saint-Germain-des-Prés, care i-au dat porecla de Muza existențialismului.
Gréco a petrecut anii de după eliberare frecventând cafenelele Saint Germain, unde s-a scufundat în cultura boemă, politică și filosofică. Acolo l-a întâlnit și pe Jean Cocteau, ba chiar a primit un rol în filmul lui Cocteau, Orphée, în 1949. În același an, a început o nouă carieră, cea de cântăreață pentru care un număr de scriitori francezi scriau versuri. Melodiile ei au cucerit repede publicul.
Cariera muzicală
După ce s-a despărțit de primul soț, actorul Philippe Lemaire, în 1956, Juliette Greco a plecat în Statele Unite, unde a susținut concerte de succes. Are atunci mai multe întâlniri și se împrietenește cu vedetele Hollywoodului ca Henri King, John Huston și Orson Welles. Are o scurtă relație cu producatorul american de film Darryl Zanuck, după care se întoarece în Franța.
În 1962, susține recitaluri de succes la Bobino și celebra sală Olympia din Paris. În 1967, Greco efectueaza o serie de concerte de mare succes in Berlin. 1975 marchează recitaluri la Theatre de la Ville din Paris. Apoi, în 1976, artista începe să lucreze cu Gerard Jouannest, pianist, compozitor, aranjor și colabotaror pe termen lung al legendarului star belgian Jacques Brel.
Urmează anii 90 și 2000, când celebritatea lui Juliette Greco este evidentă și susține concert după concert pe marile scene ale lumii.
În timpul unui turneu internațional, din anii 2000-2001, Greco are primele probleme cardiace, într-un spectacol la Montpellier. După refacere, mai pleacă într-un turneu grandios, între 2003 și 2004, apoi se concentrează doar pe lansare de discuri.
Filmul Tv, difuzat și în România
La sfârșitul anilor 1960, Juliette Greco a apărut în serialul TV Belphegor, Fantoma Luvrului . Acest personaj sumbru a fost atât de puternic legat de Gréco, încât a însoțit-o pentru tot restul vieții. Era un rol de compoziție și, din ceastă cauză, în 2001, a fost inclusă în distribuția filmului refăcut cu același titlu Belphegor, Fantoma Luvrului.
Prima versiune a serialul a fost difuzat și de Televiziunea Română în anii 70, fiindcă dictatura și cenzura comunistă nu se instaurase încă.
Iubirile lui Juliette Greco
S-a căsătorit de trei ori: cu actorul Philippe Lemaire (1953–1956) cu care are o fiică, Laurence-Marie Lemaire, cu marele actor Michel Piccoli (1966–1977) și apoi cu pianistul Gérard Jouannest (din 1988).
Juliette Greco împreună cu actorul Michel Piccoli, al doilea ei soț (1966-1977)
Potrivit scriitorului spaniol Manuel Vicent, Juliete Gréco ar fi fost iubita lui Albert Camus, la un moment dat.
„Scriitorul Boris Vian m-a învățat să comunic din nou”
Așa cum am spus, în anii 50 Juliette Greco a fost muza Saint-Germain-des-Prés. Mulți ani mai târziu, ea avea să scrie un text despre unul dintre bărbații care i-au marcat existența. E vorba despre scriitorul Boris Vian.
Juliette Greco: „Sunt multe povești de spus despre perioada Saint-Germain des-Prés pe care le-am știut, le-am iubit și le-am trăit, iar despre oamenii care au trecut pe acolo sunt multe lucruri de spus.
Dintre scriitorii mei preferați (Michaux, Merleau-Ponty, Ferré, Queneau și Prévert), Boris Vian ocupă un loc cu totul special. În primul rând pentru că este autorul celui mai frumos roman de dragoste din literatura contemporană și anume „Spuma zilelor”. Apoi pentru că va rămâne pentru totdeauna în memoria mea ca cel care m-a readus la viață. M-a învățat să comunic.
Trăiam într-o trupă în care nu mai voiam să vorbesc. Am simțit că nu am absolut nimic de spus oamenilor că, de fapt, doresc doar să pun întrebări. Așa că am ținut gura închisă tot timpul și nu am mai spus nimic. Prima dată când l-am întâlnit pe Boris, am fost complet fascinată de fizicul său extraordinar. Era foarte palid și, de asemenea, foarte frumos. Cu, în plus, un aspect sublim.
Vian mă plăcea în ciuda faptului că eram retrasă și chiar agresivă. Mi-a spus într-o zi că pot să urc în Montmartre, unde locuia, fără ezitare. Pe măsură ce, la vremea aceea, eram tăcută, am răspuns afirmativ, mulțumindu-mă să clătin din cap. La scurt timp, cu sandale vechi de gladiatori pe picioare, m-am plimbat prin tot Parisul pentru a ajunge la el. Sau nu am ajuns decât la căderea nopții.
„Iată-te, Greco!”, mi-a spus în timp ce mă făcea să stau pe o canapea adâncă. S-a așezat lângă mine și, foarte încet, a început să mă mângâie pe păr, spunându-mi povești. Am tăcut și l-am ascultat. Am plecat fără să spun nimic și m-am întors. Abia după trei sau patru vizite am ajuns în sfârșit să mă descurc cu el.
Boris mi-a redat astfel un cuvânt, un cuvânt pe care nu mai voiam să-l folosesc. El este una dintre acele ființe care m-au învățat cerința și, probabil, m-au încurajat să iau stiloul. Mulțumită lui, ani mai târziu, am început să vorbesc. Și scriu. De mana. Nuvele, cântece, poezii. Literatura mi se pare la fel de esențială ca muzica”.
Marea doamnă a șansonetei franceze, cum era numită de presă, Juliette Greco a murit în 23 septembrie 2020, la Saint Tropez.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook