Ce se întâmplă când te trezești mereu la aceeași oră? Medicii explică faptul că trezirea repetată, la aceeași oră, în timpul somnului, transmite, de fapt, mesaje. Medicina chineză are explicații interesante asupra fenomenului. În funcție de ora la care te trezești, o anumită parte a corpului tău vrea să te atenționeze în legătură cu ceva.
Potrivit medicinei chineze, există 12 organe care funcționează la potențial maxim câte două ore pe zi. Cine se trezește într-un anumit interval orar, înseamnă că are probleme la unul dintre organele aferente acelei ore. trezirea survine pentru că organul respectiv nu poate funcționa la capacitate maximă.
Ce se întâmplă când te trezești mereu la aceeași oră
Potrivit bzi.ro, între orele 1.00 – 3.00, ficatul funcționează la capacitate maximă. Intervalul orar 3.00 – 5.00 e al plămânilor. Dacă trezirea e între orele 5.00 – 7.00 e vorba de intestinul gros, iar între 7.00 și 9.00 e vorba de stomac.
Cei care se trezesc între ora 23.00 și 1.00 ar putea avea probleme cu vezica biliară. Aceasta ridică probleme mai ales atunci când e are depozitată pe ea prea multe grăsimi.
Cei care se trezesc frecvent între 3.00 și 5.00 pot avea probleme de respirație. Potrivit medicine chineze, în timpul nopții plămânii funcționează continuu. Aceste organe au rolul de a alimenta organismul cu oxigen.
Trezirea nejustificată dimineața, „cu noaptea-n cap” ar putea fi semn că intestinul gros nu funcționează cum ar trebui. o trezire repetată între orele 5.00 și 7.00 poate semnala probleme digestive. Sau poate doar ați mâncat ceva necorespunzător, „greu” cu o seară înainte.
De ce se trezesc cei mai mulți oameni la ora 4.00
Cei mai mulți oameni se trezesc în jurul orei 4.00. Cauza este stresul. În timpul nopții, organismul are de îndeplinit funcții clare, precum detoxificare, întărirea sistemului imunitar și înlăturarea agenților patogeni. Pentru că organele au o activitate intensă, un somn liniștit este necesar.
Între orele 2.00 și 6.00 te afli în somnul REM. Atunci visezi și psihicul tău se curăță, pentru o sănătate mentală bună. În timpul nopții, treci din starea non-REM în REM la fiecare 90 de minute.
Sursa foto: Pixabay
Ce crede Iulia Albu despre cum se îmbracă Alexia Eram, fiica Andreei Esca și fiul lui Ștefan Bănică Junior
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook