Lumea a dat pe spate când a auzit-o, dar Bianca Drăgușanu nu-i deloc originală. Altă vedetă a purtat trei rochii de mireasă la nuntă. Recent a avut loc cununia nașilor lui Dani și Gabriela Oțil.
„Mama natură” Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu s-au căsătorit civil de anul trecut, iar anul acesta au ales două weekend-uri pentru cununia religioasă și petrecerea de nuntă. Care petrecere a durat două zile. Mireasa a purtat trei rochii diferite. A avut o rochie diafană la Biserică. Pentru petrecerile care au avut loc două seri la rând, a avut alte două rochii. Una pentru dansul mirilor, iar cealaltă pentru a se simți comod.
„Da, aşa este, am purtat trei rochii. Povestea a fost creată de Andreea Mia. Pentru biserică am ales ceva diafan, la care să pot să accesorizez și voal, iar pentru petrecere am mers, pentru început și pentru dansul mirilor, pe rochia din pene, iar când petrecerea s-a încins, m-am schimbat într-o rochie scurtă”, a declarat Roxana pentru Viva!. Designerul Andreea Mia e fondatoarea și directorul creativ al brandului M.Marquise.
Din cauza căldurii, mirii au ales un tort mai puțin obișnuit. „Am avut un tort special gelato, nu vreau să te fac să pofteşti şi mai mult decât o faci deja, dar chiar a fost foarte gustos şi răcoritor, perfect să te revigoreze după toate reprizele de dans”, a mai relatat vedeta pentru aceeași sursă.
Bianca Drăgușanu nu-i deloc originală
„După o serie de supărări, separări, declarații și răsturnări de situație, acum se pare că Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău își vor pune, totuși, pirostriile. „În momentul ăsta sunt fericită, sunt bine, sunt sănătoasă. Cred că ce este mai bun, abia acum urmează. Nu știm ce va fi, eu mă ma văd îmbrăcată în mireasă, probabil voi avea trei rochii”, a spus Bianca Drăgușanu, la Xtra Night Show.
Sursa foto: Instagram, Viva!
Benone Sinulescu, de la copilul tâmplarului, la o mare vedetă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook