Anul viitor în vară, regina Elisabeta sărbătorește 70 de ani de domnie în cadrul a ceea ce se va numi „Jubileul de Platină”. Deși relația dintre familia regală și ducii de Sussex s-a deteriorat ca urmare a declarațiilor în cascadă făcute de cuplu la Oprah, se pare că se fac pași spre o împăcare. În acest sens, regina Elisabeta întinde ramura de măslin și face un gest neașteptat față de Harry și Meghan.
Familia regală britanică a anunțat declararea unui weekend de 4 zile în iunie 2022 pentru a celebra al 70-lea an de domnie al reginei Elisabeta a II-a, festivitățile urmând să includă o paradă, petreceri stradale și un concert live la Palatul Buckingham. Regina, deja cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, va fi de asemenea primul monarh britanic care va sărbători un Jubileu de Platină, fiind așteptate angajamente oficiale pentru a marca ocazia specială în decursul întregului an viitor.
Regina Elisabeta a întins ramura de măslin. I-a invitat pe Harry și Meghan la Jubileu
Suverana face pași în direcția unei împăcări a celor doi duci cu restul familiei regale. Mai ales că probabil regina Elisabeta este acum mai hotărâtă ca oricând să-și vadă toată familia reunită. Conform Daily Mail, Harry și Meghan sunt așteptați să participe la evenimentul „Trooping the Colour”, care este parte a celebrărilor ce vor dura 4 zile.
Cu toate acestea, nu este clar dacă Harry, în vârstă de 36 de ani, și Markle, în vârstă de 39 de ani, vor apărea la balconul Palatului Buckingham, alături de regină și de alți membri seniori ai familiei regale pentru trecerea tradițională a zborului Royal Air Force, scrie Daily Mail.
„Ducele și ducesa de Sussex au fost invitați și sunt sigură că regina așteaptă cu nerăbdare să-i vadă acolo”, a declarat o sursă regală pentru tabloidul britanic. „Momentul balconului va fi decis în prajma evenimentului, dar există o limită a numărului de membri ai familiei care ar trebui să fie în el și cred că membri seniori activi din cadrul familiei regale au prioritate în fața ducilor de Sussex”, a adăugat sursa citată.
Foto: Facebook
Jador e disperat. De ce nu mai face live-uri și nu mai pune poze actuale
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook