Simona Ionescu / Redactor Șef

Până aici i-a fost! Prințul Harry, numit dușmanul națiunii! „Opriți acest circ!”

Până aici i-a fost! Prințul Harry, numit dușmanul națiunii! „Opriți acest circ!”
Un adevărat război s-a declanșat între presa din Marea Britanie, Prințul Harry și Meghan Markle după documentarul Netflix ,în care aceștia critică mass-media. "Opriţi acest circ!", scrie pe prima pagină a publicaţiei Daily Mirror.

După difuzarea seriei-interviu „Harry & Meghan”, tabloidele și ziarele din Anglia au avut o reacție dură: „Opriţi acest circ!”, a titrat pe prima pagină publicaţia Daily Mirror.

Mass-media din Marea Britanie, în război cu ducii de Sussex, după declarații scandaloase

În timp ce documentarul Netflix „Harry & Meghan” a dezvăluit puţine informaţii despre cuplu, criticile prinţului Harry şi ale soţiei sale, Meghan Markle, la adresa presei britanice au stârnit reacţii puternice din partea tabloidelor din ţară. Astfel că toate ziarele din Marea Britanie s-au întrecut în titluri dedicate în principal cuplului princiar.

Daily Mail scrie despre „furia Palatului Buckingham la un atac asupra moştenirii Reginei”, afişând pe prima pagină două fotografii care îi arată pe Meghan şi Harry în posturi neonorante. Cele care au stârnit reacţiile presei sunt însă criticile la adresa familiei regale şi a instituţiei monarhiei britanice, în special batjocorirea protocolului sau aluziile la un Regat Unit rasist şi intolerant.

Familia regală este tristă

Tabloidul The Sun a scris „Harry the Villain” (Harry cel ticălos), cu referire la coperta „Harry the Nazi”  (Harry, nazistul) din 2005 (n. a pourtat la o petrecere o uniformă nazistă).

În articolul său, corespondentul regal al ziarului dă de înțeles că acest  documentar Netflix pătează imaginea reginei Elisabeta a II-a şi citează surse apropiate familiei regale despre care se spune că este „tristă”. Opriţi acest circ regal” scrie şi Daily Mirror pe prima pagină, în timp ce Daily Express arată că membrii familiei regale sunt „profund supăraţi de insultele lui Harry” din serial.

În episoadele difuzate de Netflix, Harry şi Meghan relatează cum s-au cunoscut şi povestea lor de dragoste şi atacă presa şi paparazzii, pe care îi acuză că au vrut să o „distrugă” pe Meghan, comparând situaţia cu cea a prinţesei Diana, mamă lui Harry.

Aceștia au povestit faptul că le-a fost încălcată intimitatea de către mass-media, spunând, totodată, ca acesta este un protocol bine stabilit de zeci de ani între instituția monarhală și presă.Majoritatea amintirilor mele sunt dominate de paparazzi, spune prinţul Harry în documentar.

Se pregătește o lege pentru retragerea titlurilor regale

„Ceea ce este atât de enervant este că ducii de Sussex continuă să atragă milioane de pe urma conexiunilor lor regale în timp ce scuipă pe instituţia care îi susţine. Dacă urăsc atât de mult monarhia de ce nu renunţă de bună voie la titluri?”, a scris Daily Mail. Reacţia politică la documentar a fost una redusă, însă deputatul conservator Bob Seely a declarat pentru mai multe publicații că pregăteşte o lege pentru a retrage ducelui şi ducesei de Sussex titlurile regale.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre