Budinca fantastică de pâine cu vanilie și lichior, un desert care dispare din farfurii cât ai clipi

Budinca fantastică de pâine cu vanilie și lichior, desertul care dispare din farfurii cât ai clipi, este cremoasă, aromată, cu un parfum bogat de vanilie și o notă subtilă de lichior, care o face cu adevărat specială. Este extrem de simplu de pregătit. Desertul nu se coace, ci se fierbe într-un mod aparte.
Începe prin a turna un litru de lapte, la temperatura camerei, într-un bol încăpător, peste care se adaugă o cană de zahăr alb. Amestecă până când zahărul se dizolvă complet.
Între timp, într-un vas mare, se rup în bucăți mici trei felii generoase de pâine sau trei chifle, peste care se toarnă laptele dulce pregătit mai devreme. Amestecă bine, astfel încât pâinea să absoarbă tot lichidul și să se înmoaie frumos.
Separat, într-un alt bol, se bat cinci ouă împreună cu trei linguri de esență de vanilie neagră – un ingredient esențial, care oferă desertului o aromă intensă și îmbietoare. Se adaugă ouăle bătute peste amestecul de pâine și lapte, apoi se pun 100 de grame de stafide și un shot de lichior la alegere – rom, amaretto sau coniac, în funcție de preferințe. Se omogenizează totul cu grijă.
Într-o formă potrivită pentru cuptor, se caramelizează o jumătate de cană de zahăr până devine un caramel auriu, care se distribuie uniform pe fundul formei. Se toarnă compoziția peste caramel și se acoperă totul cu folie de aluminiu. Se pune forma într-un vas mare cu aproximativ doi litri de apă, astfel încât budinca să se gătească la bain-marie. Se acoperă vasul cu un capac și se lasă budinca la foc mediu timp de 45 de minute.
După ce timpul a trecut, budinca se lasă la răcit, iar abia după ce s-a răcit complet se răstoarnă cu grijă pe un platou. Rezultatul este o budincă fantastică, aurie, parfumată și irezistibil de gustoasă. Această budincă fantastică de pâine cu vanilie și lichior este dovada clară că, din ingrediente simple, se pot crea deserturi spectaculoase.
Sursa: Facebook / Super Sabroso
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook