George Enescu a fost compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog român, iar muzica sa, pe care a lăsat-o în urmă, reprezintă una dintre cele mai valoroase moșteniri culturale ale României. Născut în 1881, într-o familie cu mai mulți copii, George Enescu a început să cânte de la vârsta de 4 ani la vioară. Nu s-a oprit decât atunci când a murit, în 1955. 

În 1937, marele compozitor s-a căsătorit cu Maria Cantacuzino, moștenitoare a unei familii aristocratice din Moldova. Era alintată de cei dragi Maruca și avea să rămână cu George Enescu până la finalul vieții lui. 

George Enescu a fugit de comuniști, tocmai la Paris 

În toamna anului 1946, George Enescu s-a văzut nevoit să părăsească România, unde se instaurase comunismul. A ales ca destinație Parisul, unde s-a adaptat cum a putut. A dat lecții de vioară și compoziție, a susținut conferințe și concerte. A locuit alături de soția sa, în Rue de Clichy. În plus, închiriase și o vilă în Bellevue, la marginea Parisului. 

La bătrânețe, deși bolnav, a ales să cânte în continuare de dragul soției, pentru a câștiga bani. 

În primăvara anului 1955, George Enescu își trăia ultimele zile într-un apartament modest din Paris, pe strada Chateaubriand, la numărul 14, în hotelul „Atala”, deținut de un român stabilit în Franța, pe nume Florescu. 

Regina Elisabeta de Bavaria a Belgiei l-a vizitat pe George Enescu înainte să moară 

Grav bolnav, măcinat de spondiloză și țintuit la pat după al doilea atac cerebral, Enescu era îngrijit în tăcere și cu discreție de o echipă plătită din banii patronului hotelului. Aflat în imposibilitatea de a mai cânta, maestrul primea vizite rare, dar marcante. Printre ele, cea a reginei Elisabeta de Bavaria a Belgiei, care urca singură, la vârsta de 80 de ani, până la etajul patru pentru a-și lua rămas bun.

Exilat de regimul comunist din România, Enescu a refuzat să se întoarcă în țară, deși fusese căutat insistent de agenții Securității. I s-a cerut să ardă pașaportul regal, i s-au luat bunurile și i s-a propus, la un moment dat, să fie mutat într-un fost castel în afara Parisului pentru îngrijire mai bună. A refuzat categoric însă. 

George Enescu a murit singur, fără lumânare, doar cu câinele alături

Pe 3 mai, cu o zi înainte să se stingă, violonistul Serge Blanc l-a întrebat, în șoaptă, dacă mai este lucid. Enescu, deși abia mai putea vorbi, a făcut o glumă subtilă: „Luci… de Lammermoor”, aluzie la opera lui Donizetti. A fost ultima sa replică cunoscută. 

În noaptea de 4 mai 1955, George Enescu a murit singur, fără lumânare aprinsă, fără preot, fără familie. Avea 73 de ani. Infirmiera care îl supraveghea plecase cu puțin timp înainte. Alături de marele compozitor se afla doar cățelul său devotat, Mutzerli. Soția sa, pe care a iubit-o atât de mult, era plecată. 

Comuniștii au vrut să îl repatrieze, dar soția a refuzat 

Dimineața, vestea morții s-a răspândit rapid. Reprezentanți ai Ambasadei României din Paris, printre care și agentul Corneliu Bedițeanu, au încercat imediat să preia trupul neînsuflețit al compozitorului, invocând că reprezintă „patrimoniu al statului român”. 

Soția lui Enescu, însă, a refuzat categoric. A fost contactată prin telefon și a transmis clar că trupul marelui compozitor nu va părăsi Franța. Florescu, temându-se că autoritățile comuniste vor fura sicriul, a chemat poliția. Pe 7 mai 1955, George Enescu a fost înmormântat la cimitirul „Père Lachaise” din Paris, lângă mormântul lui Georges Bizet. România își pierduse, pentru totdeauna, unul dintre cei mai mari fii, alungat de propriul regim. 

 

Citiți și: 

Povestea zbuciumată a ultimilor ani din viața lui George Enescu