Postul uscat și călugării maratoniști de la Muntele Hiei. Poveste despre „Budha vii”

O provocare aproape supraomenească. Așa s-ar putea numi, în doar câteva cuvinte postul pe care îl țin călugării de la Muntele Hiei, din Japonia.

Alerg singuri pe munții sacri din jurul orașului Kyoto

Conform tradiției, călugări aspiranți la budismul zen se oferă voluntari pentru a întreprinde o cale spirituală care presupune parcurgerea a 1000 de maratoane și duble maratoane alergând singuri pe munții sacri din jurul orașului Kyoto. Ca și cum acest lucru nu ar fi suficient de greu în sine, ei supraviețuiesc și cu un minim atât de somn, dar și cu un post pe care cu greu l-ar putea ține cineva.

Fiecare călugăr poartă cu el o frânghie și un pumnal

Prin rigoarea antrenamentelor și miile de ore petrecute alergând în singurătate de-a lungul drumurilor forestiere, călugării maratoniști speră să găsească iluminarea. În mod tipic japonez, eșecul nu este o opțiune. Fiecare călugăr poartă cu el în permanență o frânghie simbolică și un pumnal. Dacă, din orice motiv, nu reușește să termine una dintre cursele sale, sinuciderea prin spânzurare sau spintecare ar fi singura opțiune onorabilă…

Antrenamente de 100 sau 200 de zile

În fiecare an, antrenamentele se desfășoară într-un sezon de 100 sau 200 de zile, în care călugărul trebuie să parcurgă un traseu accidentat care variază între 30 și 84 km. Nu există zile de odihnă și nici scuze pentru a nu termina. Singura consolare din punct de vedere fizic este că viteza nu este o problemă. Scopul nu este de a ajunge cât mai repede la „linia de sosire”, adică mănăstirea de unde a pornit.

Pentru călugări, fiecare zi este un pelerinaj, iar faptul că termină traseul zilnic prea repede este de fapt văzut ca un semn că acesta nu a petrecut suficient timp contemplându-și rugăciunile în timp ce aleargă și în timpul scurtelor opriri la diverse sanctuare de pe drum.

Ce înseamnă postul uscat

Ca și cum alergarea neîncetată nu ar fi fost supraomenească în sine, cea mai mare provocare este o practică cu totul diferită. Aceasta are loc la sfârșitul celui de-al cincilea an de pregătire, când călugărul înlocuiește mișcarea cu liniștea, yangul extrem cu yin-ul extrem și întreprinde „doiri”.

E vorba de un post uscat de nouă zile, a cărui intenție este de a-l aduce pe călugăr suficient de aproape de pragul morții pentru a obține o perspectivă asupra vieții. Nimeni nu mănâncă și nu bea apă timp de nouă zile, nu se mișcă și nu doarme pe toată durata postului. Călugărul stă în rugăciune continuă, cu doi asistenți prezenți în permanență, pentru a-l împiedica să ațipească.

Singura întrerupere este o scurtă plimbare zilnică până la o fântână din apropiere pentru a lua apă. Nu pentru sine, ci pentru a aduce o ofrandă lui Fudo Myo-o, preotul budist din secolul al IX-lea care a fondat mănăstirea de pe Muntele Hiei.

Cum se pregătesc călugării pentru acest post

În cartea sa „The Marathon Monks of Mount Hiei”, John Stevens a descris ce înseamnă postul uscat pentru acești călugări extraordinari și cum rezistă. „Pentru a se pregăti pentru „doiri”, călugărul maratonist își diminuează consumul de alimente și apă pentru a se pregăti pentru post, limitându-se de obicei la o masă simplă de tăiței, cartofi și supă în această perioadă…

În prima zi nu este nicio problemă, dar în a doua și a treia zi apare o oarecare greață. În a patra zi, de obicei, senzația de foame încetează. În ziua a cincea, însă, gyoja este atât de deshidratat încât saliva din gură este uscată și începe să simtă gustul sângelui…

„În timpul plimbărilor în aer liber, absorb prin piele umezeala din ploaie”

Ritualul de a lua apă la ora 2.00 dimineața ajută la revigorarea gyoja. Când iese din sala înfundată de fumul de tămâie și de circulația deficitară, aerul curat și revigorant de munte îl ajută să-și limpezească mintea. Gyoja mai afirmă că, în timpul acestei plimbări în aer liber, absorb prin piele umezeala din ploaie și rouă. Drumul dus-întors până la fântână durează un sfert de oră în prima zi, dar spre sfârșit este nevoie de o oră, deoarece gyoja pare să se miște într-o stare de animație suspendată.

Perioada originală era de post aspru era de zece zile

Doiri, perioada efectivă fără hrană, apă, odihnă sau somn este de șapte zile și jumătate (182 de ore), este concepută pentru a-l pune pe gyoja față în față cu moartea. Legenda Hiei spune că perioada originală de doiri era de zece zile, când aproape toți călugării au murit, de aceea a fost scurtată puțin. (…)

Pe măsură ce doiri se apropie de încheiere, gyoja experimentează un sentiment de transparență…. (…) După ce termină doiri și își recapătă din nou forțele, călugărul își reia antrenamentul câteva săptămâni mai târziu, transforma și total revigorat. Din acest moment, fiecare pas al maratonului său zilnic devine o expresie a vieții”, susține scriitorul.

Șapte ani de antrenament

Pe lângă doiri, călugărul maratonist poate alege să mai țină un alt post după terminarea celor șapte ani de antrenament. E vorba de postul celor 100.000 de rugăciuni și ceremonia focului, un post uscat de opt zile în care călugărul stă continuu în fața unui foc sacru, aruncând bețe de rugăciune în flăcări. „Cu o sută de zile înainte de ceremonie, gyoja se angajează într-un post riguros. Toate cerealele – orez, grâu, soia și altele asemenea – plus sarea și majoritatea legumelor cu frunze sunt interzise.

Călugărul se simte „ca și cum ai fi fript de viu în Iad”

În consecință, călugărul este obligat să trăiască din cartofi și alte legume rădăcinoase, ace de pin fierte, nuci și apă. Acest post are scopul ca oamenii lui Dumnezeu să nu transpire excesiv în fața ceremoniei focului de opt zile. (…) Deși acest post este cu o zi mai scurt decât cel de doiri și sunt permise câteva ore de somn în șezut, majoritatea călugărilor spun că aceasta este cea mai mare încercare.

Pentru că în primele etape se simt „ca și cum ai fi fript de viu în Iad”. (…)”, a mai spus John Stevens. Având în vedere acest rigoarea căii lor spirituale, nu este de mirare că de-a lungul secolelor călugării maratoniști au fost numiți „Buddha vii”.  În vremurile de demult, ei se bucurau și de privilegiul unic de a putea apărea în fața împăratului fără să poarte pantofi, o crimă pentru care oricine altcineva ar fi fost condamnat la moarte sigură.

După ce și-au încheiat provocarea de șapte ani, după ce au experimentat purificarea atât a alergării, cât și a postului, mulți dintre călugări continuă din proprie inițiativă, antrenându-se și postind până la o vârstă înaintată.