Vă amintiți știrea că un lot de sos de maioneză a fost retras din magazine din cauza prezenţei oxidului de etilenă (guma xantan) într-unul dintre ingrediene? Specialiștii au transmis că acesta este toxic pentru organismul omului, iar rafturile au fost golite de inspectorii ANSVSA.
Cele mai multe maioneze de pe rafturile din magazin, conțin orice altceva în afară de gălbenuș de ou. Adică, aditivi alimentari: gumă guar, gumă xantan, benzoat de sodiu, sorbat de potasiu, acid citric, butilhidroxianisol și butilhidroxitoluen. Acest produs este realizat din: ulei de floarea soarelui (25%), amidon modificat din porumb, oțet din vin, zahăr, sare iodată și muștar.
De aceea medicii au sfătuit oamenii să pregătească maioneză în casă, dar aceasta să fie consumată cu moderație, dacă este făcută din gălbenușuri și mult ulei. Dar există și alte rețete de pregătire a maionezei, foarte gustoase, sănătoase și care se fac rapid.
Maioneză din smântână și muștar
Ingrediente
4 linguri de smântână. Folosiți din cea vărsată, fiindcă nu conține aditivii celei din ambalaje și care este mult mai tare.
3 lingurițe de muștar, de preferat cel clasic sau dulce
Sare, după gust
Mod de preparare
Se pune într-un bol smântâna, muștarul și sarea și se omogenizează cu o furculiță sau paletă din silicon.
Se folosește la salata de boeuf, la ouă umplute, la salata de cartofi fierți, cu ceapă și măsline, sau la orice salată doriți.
Maioneză din avocado
Este o maioneză cu grăsimi mai sănătoase decât maioneza clasică, în special decât cea cu ulei hidrogenat, fără proteine animale, cu adaos minim de ulei de măsline, si cu suc antioxidant, proaspăt, de lămâie. Este o maioneză foarte gustoasă si hrănitoare.
Ingrediente:
– un avocado bine copt
– o lămâie
– 2 lingurițe de muștar clasic, fin
– ½ linguriță de piper măcinat
– 2 linguri de ulei de măsline extravirgin
– sare, dupa gust
Preparare:
Se desface avocado, se desprinde pulpa de pe coajă și se taie în bucăți, pentru a fi rapid blenduită. Se stropește imediat cu suc de lămâie, pentru că altfel oxidează și pasta de avocado capătă o culoare închisă.
Piureul de avocado se amestecă cu muștarul, sucul de lămâie rămas, piperul. Apoi cu un blender de mână se mixează până se obține o cremă fină. Se adauga uleiul, câte puțin, si se mixează în continuare, ca la maioneza clasică de ouă și până la consistența acesteia. Se potrivește, la final, de sare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook