Tradiția spune că pe masa de Paște pasca este nelipsită. Nu toată lumea știe să o prepare astfel încât să aibă aluat pufos și umplutura moale și suculentă.
Pască dulce cu stafide. Rețeta
Pasca nu poate să lipsească de pe masa de Paște. Pare complicat de preparat, dar nu este. Uite o rețetă de la retete-usoare.info!
Ingrediente
Pentru aluat
- 20 g de drojdie proaspătă sau 7 g de drojdie uscată;
- 85 ml de lapte;
- 370 g de făină;
- 70 g de zahăr;
- 85 g de unt;
- 1.5 linguri de ulei rafinat de floarea-soarelui (sau alt ulei fără miros);
- 2 ouă;
- o linguriță de zahăr vanilat;
- ½ linguriță de sare.
Pentru umplutură
- 200 g de brânză dulce de vaci;
- 50 g de smântână fermentată 20%;
- un ou;
- 80-100 g de zahăr;
- 50 g de stafide;
- 50 g de unt;
- 30 g de amidon de porumb;
- un praf de sare;
- o linguriță de zahăr vanilat;
- coaja de pe jumătate de lămâie mică.
- Altele: un ou și o lingură de lapte, pentru ungerea preparatului înainte de coacere.
Toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, cu excepția laptelui cald — 35-37°C. Coaceți Pasca într-o tavă rotundă, cu diametrul de 26-28 cm.
Mod de preparare
- Pregătiți aluatul: dizolvați drojdia fărâmițată în laptele cald. Adăugați o lingură de zahăr (din cantitatea totală) și 2 linguri de făină cernută (din cantitatea totală). Amestecați până la omogenizare cu ajutorul telului.
- Lăsați plămădeala să dospească timp de 20 minute într-un loc cald. Ea trebuie să se acopere cu „căciula” spumoasă caracteristică.
- Între timp puneți ouăle, zahărul tos rămas, zahărul vanilat și sarea într-un bol adânc. Bateți-le până la omogenizare, folosind telul.
- Adăugați plămădeala dospită și untul topit (cald, nu fierbinte). Amestecați.
- Adăugați treptat făina cernută. Amestecați cu telul și spatula. După ce făina se va umezi în totalitate, adăugați uleiul rafinat de floarea-soarelui și continuați frământarea aluatului cu mâinile: pe parcursul a 7-10 minute, până când va deveni elastic, nelipicios și veți observa apariția bulelor pe suprafața lui (în ultimele 2 minute cel mai bine ar fi să-l frământați pe masa presărată cu făină). În același timp el trebuie să rămână moale și plăcut la atingere.
- Modelați aluatul sub formă de bilă și puneți-l într-un bol adânc. Acoperiți-l cu folie alimentară și lăsați-l să dospească timp de 1.5 ore într-un loc cald.
- Frământați ușor aluatul dospit și divizați-l în 3 părți: 2/4, 1/4 și 1/4.
- Lucrând pe masa presărată cu făină, întindeți bucata mai mare de aluat într-un blat rotund, cu diametrul corespunzător diametrului fundului tăvii de copt (noi am folosit o tavă cu diametrul de 26 cm).
- Tapetați fundul tăvii cu hârtie de copt și ungeți-i pereții cu unt. Transferați blatul rotund în ea.
- Întindeți fiecare bucată mai mică de aluat într-o foaie subțire, dreptunghiulară. Rulați-o sub formă de rulou, începând de la o margine lungă. Apoi rulați ruloul pe suprafața de lucru, ca să-l lungiți.
- După ce veți modela ambele rulouri, începeți să le întindeți pe rând. Astfel aluatul va reuși să se „odihnească” și nu se va rupe. Noi am modelat rulouri cu lungimea de 95 cm (dacă veți folosi o tavă cu diametrul de 27-28 cm, va trebui să le lungiți mai mult).
- Tăvăliți puțin rulourile prin făină (astfel împletitura va rămâne mai evidentă) și împletiți-le. Mai rulați puțin „cosița” pe suprafața de lucru.
- Transferați „cosița” obținută în tavă, așezând-o pe marginile ei sub formă de coroană.
Aluatul trebuie să se ”odihnească” 30 de minute
- Acoperiți viitoarea Pască cu folie alimentară și lăsați-o să se „odihnească” pe parcursul a 30 minute într-un loc cald.
- Pregătiți umplutura: dacă brânza dulce de vaci este granulară, treceți-o printr-o sită măruntă. Astfel ea va deveni omogenă și păstoasă.
- Amestecați brânza dulce de vaci cu untul moale.
- Adăugați zahărul tos, zahărul vanilat, un praf de sare, coaja rasă de lămâie, oul și smântâna fermentată. Amestecați până la omogenizare: inițial cu spatula, iar apoi cu telul.
- Adăugați amidonul de porumb. Amestecați foarte bine.
- Adăugați stafidele spălate și uscate. Amestecați.
- Peste 30 minute aranjați „cosița” de pe Pască, apropiind-o mai mult de marginile tăvii. Apoi presați puțin blatul cu degetele și înțepați-l cu furculița, ca să nu se umfle în timpul coacerii.
- Ungeți Pasca cu un ou combinat cu o lingură de lapte, folosind pensula.
- Adăugați umplutura în mijlocul ei, răspândind-o uniform.
- Coaceți Pasca timp de 40-45 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C. Umplutura ei trebuie să se închege complet.
- Lăsați Pasca să se răcească complet. Apoi scoateți-o cu grijă din tavă și așezați-o pe un platou. Sursa și foto: retete-usoare.info
Trucuri pentru cel mai bun cozonac de Paște. Rețeta lui Chef Cătălin Scărlătescu
De ce mielul este sacrificat de Paște. Ce semnificație are
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook