Dem Rădulescu și episodul care i-a marcat cariera: „Trei zile toată lumea a știut că sunt tuberculos”

Povestea momentului în care Dem Rădulescu a fost la un pas de concediere, dar a „lovit primul” invocând o boală gravă, a rămas emblematică pentru forța și instinctul de conservare al artistului român.

„Să ai răbdarea Soniei Cluceru și forța lui Dem Rădulescu”

Într-un interviu confesiv, Dem Rădulescu sublinia că actorii rezistă nu doar prin talent, ci prin răbdare și duritate. Evocând-o pe Sonia Cluceru, care a așteptat 23 de ani să fie remarcată, maestrul puncta clar: „Să ai răbdare, să ai tenacitate, să ai forța lui Dem Rădulescu. Să reziști la lovituri, să reziști la pumni.” Pentru el, cariera în teatru era o luptă de anduranță, în care victoria aparține celui care nu cedează.

„Dacă aștepți să fii lovit, te-ai nenorocit”

„Am avut noroc, am fost boxer”, spunea Dem Rădulescu. Nu la propriu, ci la figurat. A învățat să acționeze primul. „În general, eu am dat prima lovitură. Lovitura cu omul care m-am născut.” O replică memorabilă, care simbolizează independența, forța și refuzul de a aștepta pasiv verdictul celorlalți.

Un episod care putea să-i curme cariera

Într-o dimineață, proaspăt angajat la Teatrul Național, Dem Rădulescu avea o imprimare la televiziune. I se promisese o mașină care să-l ducă la repetiție. Mașina n-a mai venit. Era ora 9 dimineața, ora exactă când Sica Alexandrescu începea repetiția. Fără bani de taxi, a alergat disperat până în Piața Amzei. A ajuns la 9:20. Prea târziu.

În sală îl așteptau greii teatrului românesc: Carmen Stănescu, Marcel Anghelescu, Vasiliu Birlic. Iar în mijlocul lor, furios, Sica Alexandrescu: „Uitați-vă la el. Un derbedeu.” Răspunsul întârziatului: „Da, viu de la spital. Am cavernă”. Atunci s-a lăsat tăcere în toată sala.

„Aveam paltonul întors de cinci ori și părul ca Eminescu”

Dem Rădulescu povestește cu umor autoironic: „Aveam un palton întors de cinci ori, părul ca Eminescu, mă dădeam gânditorul lumii.” Cu tremur în voce și trup istovit, a fost luat de braț de Sica Alexandrescu, dus într-o cabină și întrebat simplu: „Poți să repeți?” A răspuns: „Încerc.”

A intrat în scenă în niște haine zdrențuite, costeliv, dar a livrat, și a fost salvat.

„Trei zile, toată lumea a știut că sunt tuberculos”

Minciuna spusă de nevoie s-a răspândit rapid. „Toată lumea știa că sunt tuberculos.” Trei zile a trăit cu această etichetă, până când regizorul Moni Ghelerter, al cărui frate era medic, a venit cu medicamente: „Draga mea, îți aduc PAS.” ( un medicament cunoscut pentru tuberculoză). Atunci a recunoscut: „Se pare că e doar un infiltrat.” Boala dispăruse miraculos, odată cu pericolul concedierii.

,,Mai știe cineva că eu am fost tuberculos pentru câteva zile? S-a uitat a treia zi. ‘’

Dem Rădulescu a rămas la Teatrul Național. A devenit un pilon al scenei românești, dar a purtat mereu cu el acea dimineață de panică, rușine, improvizație, dar și victorie.

„Dem Rădulescu nu lipsește și nu întârzie la repetiție”

A fost la un pas să piardă tot. Să fie concediat. Să fie uitat înainte de a fi cunoscut. Și totuși, instinctul, carisma și o minciună spusă la momentul potrivit l-au ținut în picioare. A doua zi a repetat. A treia zi nu mai era „tuberculos”. Dar ce a rămas, peste ani, e acea replică simplă și demnă cu care marele actor și-a încheiat povestea: „Dem Rădulescu nu lipsește și nu întârzie la repetiție.”

Nu e doar o frază frumoasă, ci e un fel de legământ spus cu umorul și onoarea generației de aur a teatrului românesc. O generație care n-a avut costume scumpe, dar a avut respect pentru scenă. Iar Dem a fost acolo, la timp, până la capăt.