Simona Ionescu / Redactor Șef

Amintiri cu Leo Iorga. S-a luptat cu cancerul timp de 8 ani de zile

Amintiri cu Leo Iorga. S-a luptat cu cancerul timp de 8 ani de zile
O voce inconfundabilă s-a stins în chinuri de nesuportat. Leo Iorga a fost unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, dar ultimii ani din viață l-au îndepărtat de scenă. S-a luptat cu cancerul timp de 8 ani de zile.

Trupele Cargo și Compact au avut o mulțime de fani. Solistul Leo Iorga a fost unul din motivele pentru care admiratorii erau în număr atât de mare.

Leo Iorga s-a luptat cu cancerul timp de 8 ani de zile

Leo Iorga a murit la vârsta de 53 de ani, pe 2 noiembrie 2019. Artistul s-a luptat cu cancerul descoperit în 2011.

A fost diagnosticat cu cancer în 2010, a mers în Cuba şi Germania pentru tratamente.

Problemele de sănătate pentru Leo Iorga au început în 2010, când a aflat că are cancer pulmonar. A fost operat la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, din Capitală, și i s-a extirpat un plămân.

Pe parcurs, medicii i-au descoperit şi alte probleme la fel de grave. În toamna anului 2013 a suferit o operaţie noninvazivă pe creier, pentru extirparea unei tumori benigne. A recidivat în primăvara lui 2014, fiind operat atunci de medici.

De parcă nu ar fi fost de ajuns acest chin, în iulie 2015, Leo a suferit o altă operaţie la Fundeni, pentru extirparea unei tumori de pe glanda suprarenală. Artistul nu s-a lăsat înfrânt și a fost tocmai în Cuba în urmă cu doi ani pentru a face un vaccin-minune, care ar distruge celulele bolnave.

În februarie 2019, Leo a plecat în Germania, pentru un tratament revoluţionar de care a avut nevoie de alţi 70.000 de euro, strânşi cu ajutorul prietenilor şi fanilor.

Fumatul ar fi fost cauza cancerului de care a suferit Leo Iorga

“În urmă cu 9 ani, tata a rămas fără un plămân din cauza cancerului, acum sperăm să fie salvat cel rămas. A renunţat la fumat de atunci, nu a băut, a renunţat şi la carne acum un an, însă la ultima analiză s-au depistat aceste tumori. Tata ne zice mereu «nu mai fumaţi, că uite ce am păţit eu», însă e mai greu cu practica”, a declarat Eduard Iorga, la vremea respectivă.

Însă nici tratamentele-minune, nici operațiile nu l-au ajutat pe Leo Iorga. A cântat pentru ultima oară pe 20 septembrie 2019, la Arenele Romane, dintr-un scaun cu rotile, dar de nerecunoscut.

„Este adevărat. A murit puiul meu. S-a întâmplat totul brusc, am apucat să-i aprind lumânarea. Sunt terminată, nu mă pot opri din plâns. Nu am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc, puiul meu. Nu am apucat, Doamne. Nu mă pot aduna. Mai aveam atâtea să-i spun… De câteva zile mă ruga să mergem acasă, dar nu puteam să-l duc acasă pentru că refuza să mănânce. Nici în spital nu mai voia să mănânce. Boala a învins. Am nevoie de liniște, de putere”, a declarat Paula Iorga, anul trecut.

Leo Iorga, cariera

Leo Iorga s-a născut în Arad, în anul 1964. Artistul s-a făcut de la 14 ani ca toboșar în trupa liceului. Până în 1985 a colaborat cu grupul „Pacific”. În 1988 a fost lead vocal la Trupa Cargo, lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară”; „Erata”. Din toamna lui 1988, până în 1996, a devenit solist al grupului Compact în componenţa Leo Iorga, Adrian Ordean , Vlady Cnejevici , Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu, formaţie catalogată de Florian Pittiş şi de mulţi alţii drept „formula de aur a Compactului”.


Selly, în Dubai, cu aparat dentar. Vacanță de lux cu iubita și puțină reclamă?

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre