S-a descoperit! Cinci obiceiuri care îți pot prelungi viața chiar și cu zece ani

S-a descoperit! Cinci obiceiuri care îți pot prelungi viața chiar și cu zece ani
Americanii au descoperit secretele unei vieți mai lungi chiar și cu zece ani. În urma unui studio din 2018, aceștia au clasificat cinci obiceiuri care te ajută să trăiești mai mult.

Studiul a fost făcut de cercetătorii de la Școala T.H. Chan de Sănătate Publică din cadrul Universității Harvard și s-a întins pe zeci de ani. Astfel, timp de 34 de ani au fost colectate date de 78.000 de femei și timp de 27 de ani de la peste 44.000 de bărbați.

  1. Dieta sănătoasă

Dietele nesănătoase contribuie la 1 din 5 decese, se arată într-un studiu publicat în The Lancet. De asemenea, ele cauzează afecțiuni precum diabet și hipertensiune. O dietă sănătoasă, potrivit oamenilor de știință, conține alimente minim procesate, cereale, legume, fructe, nuci și orice sursă naturală de proteine. Nimeni nu spune că este ușor, dar puțin efort merită să fie făcut dacă te gândești la rezultate. Astfel, renunță la tentațiile de a mânca ceva rapid de la un restaurant de tip fast-food la pauza de prânz sau seara târziu, atunci când ești prea obosit pentru a mai găti ceva sănătos.

  1. Mișcare zilnică

Ideal ar fi ca exercițiile fizice să fie o prioritate pentru toată lumea. Indiferent cât de ocupat ești, trebuie să aloci timp pentru mișcare. Studiile au arătat că până și cele mai mici cantități de exerciții fizice zilnice pot extinde speranța de viață cu până la 4 sau 5 ani. Concluzia este că trebuie să evitați sedentarismul! Chiar și pentru persoanele care lucrează la birou cel puțin opt ore pe zi există soluții: introducerea unui birou la care se poate sta în picioare sau strecurarea a cel puțin 30 de minute de sport înainte sau după serviciu. Activitatea fizică ajută la menținerea unei greutăți corporale sănătoase, la sănătatea oaselor, mușchilor și articulațiilor, promovează bunăstarea psihologică și reduce riscul de anumite boli, inclusiv unele tipuri de cancer.

  1. Greutatea corporală în limitele normalului

Învață să-ți controlezi greutatea corporală și vei avea numai de câștigat! Atunci când observi că kilogramele încep să se depună, poți să iei măsuri și să revii la greutatea inițială. Potrivit studiului de la Harvard, controlarea greutății a redus semnificativ riscul de diabet, factori cardiovasculari și cancer mamar.

  1. Consumul moderat de alcool

Când vine vorba de alcool, aici numai voința fiecăruia decide. Cercetătorii recomandă un consum moderat, adică un pahar de alcool pe zi pentru femei și două pahare pentru bărbați. Totuși, ideal ar fi evitarea totală a alcoolului. Spre exemplu, miliardarul Warren Buffett, în vârstă de 88 de ani, este bine cunoscut pentru faptul că se abține de la consumul de alcool.

  1. Stop fumatului!

Dintotdeauna a fost descurajat fumatul. Cel mai mult te ajută să renunți la acest obicei nociv dacă te gândești la efectele lui dezastruoase. Nu este foarte simplu să te lași de fumat, dar în ziua de azi au fost inventate mai multe chestii care te ajută în acest sens. De la gumă de mestect, pastille sau plasturi, până la aplicații pe telefoanele mobile. Un exemplu poate fi fostul președinte american Barack Obama, care s-a lăsat de fumat cu ajutorul gumei de mestecat special inventată . Obama a renunțat la fumat în timpul primului său mandat la Casa Albă.