Jill Biden a împlinit 70 de ani pe 3 iunie, iar soțul ei i-a fost alături. Cuplul prezidențial a sărbătorit cu o zi liniștită la plajă, la casa lor din Rehoboth Beach, Delaware. „Va fi în Rehoboth, având o zi liniștită cu președintele”, spune purtătorul de cuvânt al primei doamne pentru People. Familia și prietenii nu li s-au alăturat.
Dr. Biden era deja la plaja din Delaware când președintele Biden, în vârstă de 78 de ani, a sosit miercuri seară, potrivit Associated Press. Se așteaptă ca cei doi să se întoarcă vineri la Washington, D.C. Locuința de pe plajă este situată la doar câteva străzi distanță de Oceanul Atlantic. Vogue a descris-o în 2019 ca „o casă colonială de trei etaje, pictată în culoarea denimului tocmai spălat”.
„Am vrut să fie genul de loc în care poți intra în costumul tău de baie umed și cu picioarele goale și pot să iau mătura și să scot nisipul. Și asta este. Totul este ușor.”, a declarat Jill Biden, care a avut parte de soțul ei toată ziua, deși în mod normal acesta are agenda plină de întâlniri.
Jill Biden, asemănare frapantă cu Carmen Iohannis
Rețete și vedete scria deja anul trecut despre asemănarea frapantă dintre Carmen Iohannis și Jill Biden. Amândouă sunt profesoare de engleză, iar importanța pe care o acordă sistemului educațional este una mare. După ce Klaus Iohannis a fost ales prima oară președinte, soția sa Carmen Iohannis a declarat că nu-și va părăsi elevii și catedra de la Sibiu pentru că ea crede că acolo e rolul ei ca să-și aducă contribuția la educarea tinerei generații. Presa de peste ocean a acordat atenție deosebită Primei Doamne a Americii, dezvăluind ce preocupări are și ce va face pe timpul mandatului soțului său, Joe Biden.
În timpul celor opt ani de vicepreședinte a lui Joe Biden, dr. Jill Biden a fost profesor de engleză cu normă întreagă la Northern Virginia Community College din Washington, DC. Nu a abandonat niciun pic cariera de cadru didactic. Iar acum, când soțul a fost ales președintele SUA, a declarat că nu va renunța și va continua să meargă zilnic la serviciu.
Primă Doamnă este cu siguranță un exemplu de putere, optimism și fidelitate, fiind alături de soțul ei în toți acești ani atât pe parte personală cât și în carieră, aceasta sprijinindu-l de-a lungul drumului în toate decizile sale politice, lucru pentru care Joe Biden i-a fost mereu recunoscător, fapt demonstrat și prin modul în care acesta și-a început discursul de câștigător al ultimelor alegeri: „Buna, sunt soțul lui Jill Biden”, a salutat acesta audiența.
Foto: Facebook
Ben Affleck e răvășit tot când pleacă din brațele lui J. Lo. FOTO
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook