Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum să preparați simplu și rapid fructe trase în ciocolată

Cum să preparați simplu și rapid fructe trase în ciocolată
Poate că vă plac anumite fructe la nebunie și nu le găsiți trase în ciocolată. Sau poate vă place ciocolata amară deasupra fructelor, iar în oferta magazinelor de la noi o găsiți ca atare destul de rar.

Soluția e simplă și la îndemână. Vă învățăm cum să vă preparați singuri, acasă, fructe trase în ciocolată. Dimineața este cel mai bine să te bucuri de beneficiile ciocolatei amărui. Ideal este să alegi o ciocolată cu cel puțin 60-70% cacao. Un procent mare de pudra de cacao înseamnă mai puțină poftă de dulce și proprietăți antioxidante mai intense.

„Pe măsură ce crește cantitatea de cacao, scade cea de zahăr”, scrie Jean-Marie Delecroix în cartea  200 de alimente care ne vor binele. Ciocolata neagră este un superaliment. „Oamenii de știință americani de la Centrul “Hershey” au analizat cantitatea de antioxidanți din ciocolată neagră cu un conținut ridicat de cacao (minimum 60%) cu cea din fructe, de exemplu coacăzele, afinele și rodiile. La final, au tras linie și au ajuns la concluzia că ciocolată deține cea mai mare cantitate de flavonoide.

Acestea sunt substanțe cu efect antioxidant, care ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare. Optează pentru ciocolată fără adaos de zahăr și lapte, pentru că acestea diminuează efectele pozitive asupra sănătății. Este bine de știut că ciocolată neagră, cu aproximativ 70% cacao, are 500 de calorii la 100 de grame”, putem citi pe Andreearaicu.ro. iar acum e timpul să învățați să preparați desertul care vă va schimba viața, fructe trase în ciocolată amară. Noi am optat pentru afine, însă puteți înlocui cu orice alte fructe.

Ingrediente pentru fructe trase în ciocolată

– 2 căni de afine

– 1/3 cană de ciocolată amară ( minim 60% cacao)

– 1 lingură de ulei de nucă de cocos

Mod de preparare

Încălziți la cuptorul cu microunde uleiul de nucă de cocos și ciocolata la intervale de 20 de secunde până se topesc. Dacă nu aveți așa ceva, topiți ciocolata și uleiul de cocos în baie-marie. Se îmbracă afinele în ciocolată. Adică turnați ciocolata topită peste fructe și amestecați până sunt acoperite complet. Așezați apoi fructele trase în ciocolată pe o hârtie de pergament. Astfel pregătite, fructele se pun la congelator până se întărește ciocolata.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Trace’s Oats (@tracesoats)

Sursa: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre