Simona Ionescu / Redactor Șef

E interzis să spălați carnea de pui. Medicii trag semnalul de alarmă

E interzis să spălați carnea de pui. Medicii trag semnalul de alarmă
Medicii ne pun în gardă și ne explică de ce e absolut interzis să spălăm carnea de pui înainte de a o găti. Dacă facem asta, ne punem viața în pericol.

Am fi tentați să credem că e cel mai necesar lucru să spălăm carnea de pui la chiuvetă înainte de a începe prepararea hranei. Dar medicii avertizează că acest lucru e deosebit de periculos.

Oamenii de știință au descoperit cât de mare e riscul de a ne îmbolnăvi dacă facem acest lucru. „Spălatul cărnii crude de pui este o practică comună, dar le recomandăm oamenilor să nu o mai spele și încercăm să îi facem pe aceștia să conștientizeze riscul bacteriei Campylobacter. (…) Aceasta poate cauza boli serioase și chiar și moartea”, a explicat Catherine Brown, director executiv la Food Standards Agency din Marea Britanie, conform BBC.

Carnea crudă de pui spălată poate fi sursă de toxiinfecții alimentare. Un sondaj realizat pe 4.500 de britanici a relevat că aproape jumătate dintre aceștia obișnuiesc să spele carnea crudă înainte de a o prepara. Contrar așteptărilor, acest lucru nu curăță carnea ci, din contra, răspândește bacteria Campylobacter pe mâini, pe suprafețele de lucru, pe haine, cât și pe echipamentul de gătit.


O vedetă masculină a fost clonată. De ce își acuză colegii

Șase reguli de care trebuie să țineți cont când cumpărați pește


Ce boli cauzează bacteria Campylobacte

Bacteria, care apare mai ales la păsările crescute în curți,  afectează aproximativ 280.000 de persoane din Marea Britanie în fiecare an. Îmbolnăvirile cauzate de bacteria Campylobacte se manifestă prin diaree, dureri de stomac, crampe, febră și o stare generală de rău. În general, dacă boala e tratată corespunzător, durează numai câteva zile, de aceea e important să vă adresați medicului de familie imediat ce apar primele simptome.

Specialiștii britanici avertizează că există cazuri grave, în care simptomele se transformă în adevărate probleme de sănătate pe termen lung, putând cauza sindromul intestinului iritabil sau sindromul Guillain-Barre, o afecțiune foarte gravă a sistemului nervos. În ultimă instanță, netratată, infecția cu bacteria Campylobacter poate cauza moartea persoanei.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre